13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierii din Europa Centrală şi de Est şi China se reunesc mâine în Bucureşti

Premierii din Europa Centrală şi de Est şi China se reunesc mâine în Bucureşti

Cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri a reprezentanţilor ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi China se va desfăşura mâine în Bucureşti, informează Agerpres.ro. La reuniunea la nivel înalt, alături de premierul Victor Ponta şi de omologul său chinez, Li Keqiang, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, vor participa şefii de guvern ai Albaniei, Bosniei-Herţegovina, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei, precum şi ministrul de Externe din Letonia. Reuniunea de la Bucureşti este cea de-a doua la nivel de şefi de guverne din ţările Europei Centrale şi de Est şi China, după cea organizată în 2012 la Varşovia.

Potrivit Executivului, cu ocazia reuniunii la nivel înalt de la Bucureşti, prim-miniştrii vor evalua stadiul de implementare a propunerilor de cooperare lansate cu un an în urmă la Varşovia, vor aborda domeniile şi mijloacele concrete de dinamizare a relaţiilor comerciale şi investiţionale între cele două zone, prin proiecte de cooperare în domenii precum energia, agricultura, infrastructura, transporturile, IT şi turism.

Guvernul arată că organizarea la Bucureşti a reuniunii politice la nivel înalt oferă „o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea relaţiilor politice şi economice ale României cu China, a celor în plan regional, precum şi a celor între regiunea noastră şi partenerul chinez”. „Prin prezenţa a zece prim-miniştri din statele membre ale Uniunii Europene şi a ministrului de Externe leton, dialogul Europa Centrală şi de Est cu China asigură complementaritatea şi susţine consolidarea relaţiilor mai ample dintre UE şi China”, adaugă Executivul.

Reuniunea şefilor de guverne Europa Centrală şi de Est – China se desfăşoară în contextul prezenţei premierului chinez în România şi al întrevederii pe care acesta o are cu prim-ministrul român, ocazie cu care vor fi semnate un număr important de memorandumuri şi acorduri bilaterale. De asemenea, în cursul zilelor următoare, vor avea loc şi întrevederi bilaterale ale premierului României cu omologii săi din ţările din regiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS