Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută astăzi împlinirea a cinci ani de la intrarea în vigoare a Acordului încheiat la 8 mai 2008 între Guvernul României şi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională şi relocarea ulterioară a acestora. Acordul a intrat în vigoare la data de 21 noiembrie 2008, ca urmare a ratificării prin Legea 291/14.11.2008. În baza acestui document internaţional a fost creat Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru Refugiaţi de la Timişoara (CTU). Centrul este prima astfel de instituție din lume, fiind destinat persoanelor aflate în nevoie urgentă de evacuare din prima ţară de azil. Astfel de evacuări au loc atunci când refugiaţii se confruntă cu situaţii care le pot pune viaţa în pericol – riscul de a fi returnaţi forţat în zonele în care s-ar confrunta cu grave persecuţii sau traiul în condiţii instabile, inumane sau periculoase. Facilitatea de la Timişoara reprezintă cel mai important proiect al României în domeniul protecţiei refugiaţilor, fiind o expresie concretă a conceptului de securitate umană. Centre similare au fost înfiinţate ulterior, după modelul Centrului de la Timişoara, şi în Slovacia şi Filipine.
Unicitatea CTU rezidă în aceea că, prin înfiinţarea acestuia, s-a transpus în practică, pentru prima oară, conceptul de evacuare în regim de urgenţă – un instrument inovativ şi sensibil în termeni de securitate. De la crearea CTU, acesta a adăpostit aproximativ 1.295 de străini, capacitatea totală de găzduire fiind de până la 200 de persoane. În prezent, în Centru se află aproximativ 100 de persoane. Cei mai mulţi refugiaţi care au tranzitat Centrul de Tranzit de la Timişoara au fost palestinieni (355), eritreeni (265), sudanezi (209) şi irakieni (181). De-a lungul anilor, CTU de la Timişoara s-a impus ca un model de bună practică ce poate fi extins la nivelul UE, fiind apreciat de către partenerii europeni, transatlantici, precum şi de către UNHCR.
