17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUnele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate

Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate

Acordarea unor împrumuturi destinate studenţilor a fost suspendată pentru români şi bulgari, în urma unor „suspiciuni” create de o creştere a numărului de înscrieri la colegii britanice, relatează The Telegraph online, citat de Mediafax. Potrivit publicaţiei citate, secretarul de stat pentru Universităţi David Willetts a declarat că suspendarea împrumuturilor pentru studenţii din cele două ţări a fost decisă după ce s-a observat o creştere „neobişnuită” a numărului celor care primesc sprijin din partea Student Loans Company (SLC). Aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu au reuşit să dovedească faptul că au dreptul la aceste împrumuturi, potrivit unor surse citate de ziar.

În prezent, SLC oferă două tipuri de împrumuturi, şi anume unul pentru plata taxelor şcolare şi unul pentru acoperirea unor cheltuieli de întreţinere. Toţi cetăţenii UE pot aplica pentru un împrumut în vederea plăţii taxelor şcolare. Românii şi bulgarii, care nu au acces pe piaţa britanică a muncii, pot, în schimb, să studieze în această ţară.

„Am descoperit că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de studenţi români şi bulgari care au aplicat pentru un ajutor şcolar complet în Anglia, în acest an”, a declarat Willetts în faţa parlamentarilor, precizând că, în condiţiile în care acest tip de sprijin este acordat cetăţenilor UE rezidenţi pentru cel puţin trei ani în Marea Britanie, fiecăruia dintre aceşti studenţi i s-a cerut informaţii suplimentare pentru reluarea accesului la împrumuturi. Potrivit publicaţiei, aproximativ 5.500 de români şi bulgari au primit prima plată a împrumutului pentru cheltuieli de întreţinere anul acesta, reprezentând o creştere importantă faţă de anul trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS