22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 80% dintre membrii FNME nu şi-au mai achitat cotizaţiile

Peste 80% dintre membrii FNME nu şi-au mai achitat cotizaţiile

Sindicatele din minerit se află într-o situaţie financiară dificilă, după ce majoritatea minerilor şi energeticienilor nu şi-au mai achitat cotizaţiile. Calitatea de membru de sindicat îi obligă pe aceştia să achite lunar o sumă către organizaţiile care îi reprezintă ca salariaţi în faţa administraţiei, fie în comisiile paritare, la negocierea contractului colectiv de muncă sau în alte situaţii care necesită intervenţia unor negocieri care vizează drepturile angajatului. Criza financiară prin care trece Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) are originea într-o decizie a conducerii Complexului Energetic Oltenia, care în vară a decis să nu mai reţină cotizaţiile membrilor de sindicat pe statul de plată. Din această cauză s-a ajuns chiar şi la instanţa de judecată, după ce, iniţial, FNME, condusă de Marin Condescu, a obţinut la Tribunalul Gorj o ordonanţă preşedinţială, prin care administraţia a fost obligată să reţină cotizaţiile de pe statul de plată.

Aproape nimeni nu plăteşte

Curtea de Apel Craiova le-a dat dreptate managerilor Complexului Energetic Oltenia şi a constatat că nu este obligatoriu ca administraţia să strângă sumele respective în locul sindicatelor. De altfel, conducerea Complexului Energetic Oltenia s-a şi oferit să facă acest lucru, însă numai în baza unor tabele lunare pe care fiecare sindicat să îl depună şi care să conţină date clare cu numele şi datele de identificare ale membrului de sindicat. În baza datelor primite, Complexul Energetic Oltenia ar fi reţinut cotizaţia din leafă şi ar fi virat-o în conturile FNME şi al sindicatelor afiliate. Deşi au peste 19.000 de membri, cei din FNME reuşiseră la un moment dat să strângă tabele cu doar 4.000 de membri. Acestea nu au mai fost însă utilizate, întrucât decizia instanţei a venit în sprijinul iniţiativei administraţiei de a nu mai colecta cotizaţia. Aceasta este de regulă 1% din salariu, dar la anumite sindicate, precum cele din Bazinul Rovinari, era şi mai mare.

Procent redus de încasare

Fiind puşi în situaţia de a nu mai avea bani de salariile angajaţilor de la sindicate sau de benzină, liderii de sindicat s-au apucat să meargă din carieră în carieră să încaseze cotizaţia şi să elibereze chitanţe pe sumele încasate. Această soluţie nu a dat însă rezultate până acum decât la sindicatele mici. „Lucrurile sunt în desfăşurare. Sunt colegi din cariere precum Lupoaia, Peşteana, parţial Roşia şi sindicatele mici, care au procedat la strângerea cotizaţiilor pe bază de chitanţier. Din luna august se întâmplă acest lucru. Se colaborează şi cu băncile, cum ar fi sindicatul de la Turceni şi cel de la Rovinari, pentru a găsi o formulă de strângere a cotizaţiei. Este adevărat că, în prezent, cuantumul cotizaţiei încasate de FNME este de 20%. Este un procent foarte mic, dar care ne permite existenţa pe termen mediu a instituţiei la Bucureşti şi plata cheltuielilor curente şi care sunt de importanţă“, a declarat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele FNME.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS