Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan susţine că trebuie impus „o dată pentru totdeauna” prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele, el plângându-se totodată de faptul că pedepsele cu închisoarea prevăzute pentru demnitari sunt mult mai mari decât pentru cetăţenii simpli, informează realitatea.net. Oprişan, care este preşedintele UNCJR, a vorbit azi, la „Atelierele Viitorului” organizate de PSD, despre importanţa pe care o are în procesul de descentralizare inclusiv cadrul legal privind sancţionarea sau urmărirea penală a aleşilor locali.
„Noi avem obligaţia, ca şi cel mai mare partid al României, să spunem lucrurilor pe nume şi în dialog cu întreaga societate românească să impunem o dată pentru totdeauna, prin lege, ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, aşa cum inclusiv guvernele trecute au procedat. În România trebuie urmărite fapte, iar faptele trebuie pedepsite pe bază de indicii temeinice şi probe, atât. Pentru că orice cetăţean are dreptul la un proces echitabil, în care părţile să fie egale şi care merită soluţionat într-un termen rezonabil”, a declarat vicepreşedintele PSD.
Oprişan a ţinut să sublinieze că PSD nu este împotriva justiţiei, dar a acuzat instituţii ale statului de „hărţuirea” aleşilor locali.
„Nu suntem împotriva justiţiei, trebuie spus foarte clar, dar suntem pentru o justiţie corectă, care să fie aceeaşi pentru toţi (…) Guvernele României, din 2000 încoace, au făcut legi neconstituţionale care convin mai marilor ţării şi în care se spune că un cetăţean dacă este simplu primeşte doi ani de închisoare, dar dacă el este demnitar al acestui stat primeşte 15 ani de închisoare. Şi cu toate aceste aberaţii ne confruntăm, iar ele sunt instrumente la mâna unor instituţii din România pentru a hărţui unii sau alţii dintre cei care nu stau cu capul în poziţia ghiocelului. Eu sunt unul dintre ei, hărţuirea mea a început în 2005, odată cu venirea Alianţei DA la putere”, a afirmat vicepreşedintele PSD.
De asemenea, Oprişan a precizat că procesul de descentralizare va trebui să beneficieze de sprijinul financiar cuvenit pentru a putea avea un sens.