25.1 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAverea lui Videanu, sub sechestru - UPDATE

Averea lui Videanu, sub sechestru – UPDATE

UPDATE (12:40) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a făcut astăzi câteva precizări, în continuarea cercetărilor efectuate în dosarul penal în care procurorii DIICOT au dispus, la data de 9 septembrie 2013, începerea urmăririi penale faţă de Adriean Videanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot si subminarea economiei naţionale. DIICOT a precizat, printr-un comunicat, că prin Ordonanţele din datele de 24 şi 26 septembrie 2013, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând învinuitului Videanu Adriean, respectiv un imobil situat în localitatea Snagov, judeţul Ilfov, trei apartamente situate în municipiul Bucureşti şi un apartament situat în localitatea Mamaia, judeţul Constanţa.

În cauză s-a mai dispus indisponibilizarea prin poprire a tuturor sumelor deţinute în conturile deschise la două unităţi bancare pe numele învinuitului Adriean Videanu, precum şi a sumelor datorate acestuia cu titlul de dividende de către două societăţi comerciale. De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului a unui număr de 66.906 acţiuni deținute de către Adriean Videanu la trei societăţi comerciale.


(11:47) O parte din averea lui Adriean Videanu a fost pusă sub sechestru, informează realitatea.net. Fostul ministru al Economiei este acuzat de subminarea economiei naţionale. Prejudiciul din acest dosar se ridică la 130 de milioane de euro. Videanu s-a prezentat, azi-dimineaţă, la DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat pentru săvârșirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deținută de omul de afaceri Ioan Niculae.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS