24 C
Craiova
joi, 11 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAmbasadorul Germaniei: Trebuie să atragem noi investiţii în economia românească

Ambasadorul Germaniei: Trebuie să atragem noi investiţii în economia românească

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a avut astăzi o întrevedere cu Excelenţa Sa Werner Hans Lauk, noul Ambasador al Germaniei la Bucureşti. Cei doi oficiali au apreciat stadiul excelent al relaţiilor româno-germane, caracterizate de o dinamică substanţială a contactelor bilaterale şi a dialogului politic la nivel înalt. Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că relaţia bilaterală cu Republica Federală Germania este una dintre cele mai dezvoltate şi complexe relaţii ale României cu un stat membru al Uniunii Europene (UE).

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi ambasadorul Germaniei la Bucureşti au evocat cooperarea foarte strânsă dintre cele două ţări la nivelul UE şi importanţa schimburilor culturale şi a contactelor interumane în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, fiind evidenţiat rolul minorităţii germane din România în dezvoltarea relaţiilor româno-germane. În acest context, noul ambasador german a apreciat în mod special modelul românesc în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, de care se bucură şi membrii minorităţii germane.

De asemenea, ambasadorul Lauk a arătat că o prioritate a mandatului său o constituie atragerea de noi investiţii germane în economia românească, având în vedere oportunităţile oferite de mediul de afaceri din România. La finalul întrevederii, Preşedintele Camerei Deputaţilor l-a felicitat pe noul ambasador german şi i-a urat succes în îndeplinirea înaltului său mandat, asigurându-l de întregul sprijin al autorităţilor române.

Werner Hans Lauk este diplomat de carieră, cu o bogată experienţă în domeniu. A fost ambasador la Caracas, Praga, Riad, Beijing, Kabul şi consul general al Germaniei la Hong Kong.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS