10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024

Horoscop

Berbec
Dacă e să devină azi cineva vedeta zilei, dumneavoastră aveţi toate atuurile să obţineţi acest drept, pentru că ştiţi să profitaţi de şansele bune care vi se oferă. Vă remarcaţi fără nici un efort, chiar şi în cele mai numeroase medii, pentru că aveţi dumneavoastră ceva special, care vă pune în valoare. Vă puneţi într-o lumină puternică, ce atrage toate privirile asupra dumneavoastră.        

Taur
Priviţi spre viitor cu nerăbdare pentru că se prefigurează un eveniment în care vă puneţi toate speranţele. Gândirea pozitivă joacă un rol important în atingerea acestui scop cu brio, deci nu puteţi gândi altceva decât că totul va ieşi foarte bine. Sunteţi mulţumit de ritmul în care evoluează lucrurile, totul înaintează repede şi bine spre ceea ce visaţi şi sunteţi foarte aproape de momentul în care veţi putea spune că v-aţi văzut visul cu ochii.
   
Gemeni
Pregătiţi încă de pe acum un eveniment căruia îi acordaţi o importanţă specială, dar pentru care e nevoie de energie, de curaj şi de încredere absolută în succes. Norocul dumneavoastră e că aveţi suficient timp la dispoziţie pentru a face tot ce e necesar pentru a obţine ceea ce visaţi, ca atare nu resimţiţi presiunea timpului asupra dumneavoastră ca pe o povară.      

Rac
Nu porniţi acum în direcţia nouă care vi se oferă, pentru că pare să fie o pistă falsă, ce vă consumă inutil timp şi energie, fără a ajunge la rezultatele promise. La originea acestui start se află încurajările mincinoase ale unei persoane care urmăreşte să vă determine să rătăciţi fără rost pe drumuri ocolitoare, timp în care ea ar putea lua un avans în faţa dumneavoastră.    
   
 Leu
Aruncaţi o privire înapoi, în trecut, pentru că soluţia problemei care revine azi în actualitate se află în experienţa acumulată de-a lungul timpului. Aţi mai trecut cândva printr-o situaţie similară şi aţi rezolvat-o cu brio, ca atare acum ajunge doar să vă amintiţi ce anume aţi făcut atunci, ca să repetaţi reţeta. Un succes de demult are şi acum ecouri importante în viaţa dumneavoastră, deci merită, din când în când, să treceţi în revistă palmaresul pentru că cei care nu te cunosc prea bine ar fi impresionaţi să afle.
    
 
Fecioară
Vă copleşeşte o presimţire sumbră, care vă atrage atenţia asupra unui posibil final de drum. Cu cât vă gândiţi mai mult, cu atât senzaţia de blocaj creşte, încât ajungeţi la concluzia că e mai bine să grăbiţi sfârşitul acestei situaţii, ca să nu mai consumaţi inutil timp şi energie pentru ceva ce oricum se va termina.
      

Balanţă
Cariera este locul celei mai mari reuşite a acestei zile, pentru că la serviciu vă aşteaptă o provocare importantă, căreia îi veţi face faţă cu brio. Sunteţi remarcat de şefi, sunteţi apreciat sincer, imaginea dumneavoastră profesională se consolidează pentru că tot ce spuneţi sau faceţi este folosit în avantajul evoluţiei dumneavoastră.     

Scorpion
Timpul este cel mai bun învăţător, deci nu aşteptaţi să înţelegeţi acum, pe loc, de ce vi se întâmplă unele lucruri, care este rolul anumitor lecţii de viaţă, de ce dumneavoastră…? Doar timpul care se scurge va oferi acest răspuns cândva, deci aveţi răbdare şi învăţaţi. Poate abia acum ajungeţi la o concluzie care vă oferă explicaţii logice la o situaţie din anii trecuţi, semn că e nevoie de mult timp ca lucrurile să se decanteze şi să se clarifice.   
   
Săgetător
Întotdeauna se găseşte o soluţie paşnică şi la cele mai aprinse dispute, deci nu turnaţi gaz pe foc dacă vedeţi că atmosfera se tensionează. Apelaţi la tot arsenalul dumneavoastră diplomatic, pentru a readuce dialogul pe un teren amiabil, pentru că problema care a făcut azi valuri chiar nu merită atâta patimă.       
 
Capricorn
Oricât de mult l-aţi iubi pe omul de lângă dumneavoastră, oricât de dependent aţi fi de dragostea lui, trebuie să învăţaţi să trăiţi şi pe cont propriu, pentru că nu puteţi şti cât va dura relaţia. Este bine să vă gândiţi să aveţi propria dumneavoastră lume, cu propriile dumneavoastră surse de venit, pentru că nu puteţi aştepta tot timpul de la celălalt să vă ofere ce aveţi nevoie.    
    
Vărsător
Dacă nu vă decideţi asupra unei singure metode să duceţi mai departe ce aţi început, riscaţi să nu ajungeţi nicăieri, pentru că nu vă puteţi concentra la două lucruri simultan. Alegeţi-o pe cea pe care consideraţi că o puteţi îndeplini cu succes, pentru că nu daţi randament dacă vă implicaţi în prea multe activităţi deodată. E posibil să nu luaţi cea mai bună decizie şi, din cele două opţiuni disponibile, să o alegeţi pe cea mai complicată, pentru care veţi depune eforturi imense fără a ajunge însă la vreun rezultat.   
 
Peşti
Disputele din cuplu au toate şansele să se liniştească azi dacă fiecare le tratează cu înţelepciune şi cu toleranţă. Nu are rost să mai turnaţi gaz pe foc, pentru că sigur există o cale de mijloc prin care toate să revină la normal, dar dacă orgoliile trec înaintea înţelepciunii, e greu de crezut că puteţi face pace cu cei cu care sunteţi în conflict. Merită să priviţi totul cu detaşare, fără a amplifica şi mai mult tensiunile, deoarece există o soluţie amiabilă şi calmă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS