5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSăracii primesc zacuscă şi miere

Săracii primesc zacuscă şi miere

Începând cu 20 august, vor fi aduse în Dolj primele alimente achiziţionate cu fonduri europene, distribuite în cadrul „Planului anual european de furnizare ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor cele mai defavorizate“ (PEAD). Pentru început, vor ajunge în depozitul de la Podari 300 de tone de ulei, de la Argus Constanţa, urmând ca până în luna septembrie să fie aduse şi celelalte alimente. Primele cantităţi de ulei vor fi livrate către administraţia locală craioveană, care prin Serviciul de asistenţă socială se ocupă de distibuirea acestor alimente. Şi în acest an, livrarea către beneficiari se va face la sediul Centrului Expoziţional Transfrontalier situat pe bulevardul Nicolae Titulescu.
În 2013, peste 116.000 de doljeni vor primi pachete cu produse distribuite în cadrul PEAD. În acest an, pe lângă făină, mălai, paste făinoase, ulei şi zahăr, beneficiarii vor primi zacuscă, miere şi conserve cu carne de porc.
Cei care vor beneficia de aceste alimente sunt familiile şi persoanele singure care au un venit minim garantat stabilit şi primesc ajutor social, şomerii, pensionarii din sistemul public ale căror drepturi sunt sub 400 de lei pe lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate – atât adulţi, cât şi copii, precum şi persoanele invalide, veteranii sau văduvele de război, persecutaţii politic, eroii martiri ai revoluţiei.
Fiecare beneficiar primește un pachet care conţine: 10 kg de făină, 7 kg de mălai, 0,5 kg de paste făinoase, 4 litri de ulei, 0,8 kg de roșii în suc propriu, 0,4 kg de zacuscă, 0,250 kg de miere, 0,300 kg de carne de porc conservată şi 2 kg de zahăr.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS