10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBară la bară pe Transalpina

Bară la bară pe Transalpina

Cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, a fost una dintre cele mai aglomerate din Oltenia la sfârşitul săptămânii trecute. Turişti din întreaga ţară şi din Europa au urcat la Rânca sau au venit dinspre Alba pentru a străbate una din cele mai frumoase rute disponibile în prezent.
Minivacanţa de Sfânta Maria a fost pentru mulţi un bun prilej de a pleca de acasă cu familia şi cu prietenii, pentru o călătorie specială, pe cel mai înalt drum din România. Cei care au ales această destinaţie nu au avut nimic de pierdut, în ciuda celor câteva reprize de ploaie şi a vremii schimbătoare.
Vineri, sâmbătă şi duminică a apărut soarele destul de des, însă turiştii au plecat la drum şi cu haine mai groase, chiar dacă vara încă nu s-a terminat. În foarte multe momente, traficul pe Transalpina a semănat cu cel din centrul unui oraş aglomerat, când traversarea unei străzi durează zeci de minute, iar abilităţile şoferilor sunt din plin puse la încercare.

Se cazează la Rânca

Turiştii care vor să petreacă mai multe zile în nordul judeţului Gorj se cazează la pensiunile din Rânca şi localităţile învecinate: Novaci, Baia de Fier, Polovragi sau Crasna. Pe lângă Transalpina, mai vizitează şi alte obiective turistice. Peisajele de pe Transalpina sunt unice şi atrag mii de turişti la fiecare sfârşit de săptămână. Aici vin şi gorjeni: „Noi urcăm destul de des pe Transalpina. Acum am adus nişte prieteni din Olt şi Argeş. Au rămas încântaţi de ce au văzut.
Vremea a fost aproape perfectă. Nu ne aşteptam să se circule bară la bară şi de la o săptămână la alta vin parcă tot mai mulţi. Majoritatea celor care au fost o dată revin cu prieteni şi rude, să le arate peisajele unice“, a povestit Daniel Stoicoiu, din Crasna, care a urcat weekendul trecut cu maşina pe Transalpina. Turiştii au la dispoziţie, pe lângă 700 de spaţii de cazare în Rânca, şi produse tradiţionale şi de artizanat, vândute de localnici, chiar pe marginea şoselei naţionale ce traversează Munţii Parâng din Gorj şi până în Alba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS