Absolvent al Colegiului „Carol I“ din Craiova şi al Facultăţii de Matematică din Bănie şi Bucureşti, Alexandru Mironov (foto), considerat o somitate de către amatorii de SF din România, crede cu toată tăria că Bănia poate să devină capitala culturală a Europei în 2021, argumentând că este un oraş profund cultural, portretul-robot al olteanului de rasă fiind Tudor Gheorghe.
Ion Jianu: Cum să vă prezint cititorilor Gazetei de Sud: scriitor SF, jurnalist, pedagog, matematician, spadasin, consilier prezidenţial sau pur şi simplu… Enigmatic, Mironov?!
Alexandru Mironov: Din toate câte puţin… dar, dacă mă gândesc bine, nu chiar aşa de puţin.
I.J.: Născut în Republica Moldova, la Vertujeni (Soroca), Craiova a devenit pentru dumneavoastră adevărata casă. Aici aţi făcut spadă, aţi profesat şi la ţară (în satul Beloţ), apoi aţi zburat în Africa, America de Sud, Asia, Europa, Orientul Apropiat ş.a.m.d. Şi aşa v-a ieşit o carte extraordinară, „Enigmatic, Pământul“ (prima ediţie în 1977), un best-seller care v-a schimbat viaţa. În ce sens?
A.M.: N-aş fi plecat niciodată din Craiova dacă în aici aş fi putut să fac tot ceea ce voiam să fac. E drept, realizam emisiuni de ştiinţă la radio împreună cu Mihai Nicola, dar nu aveam televiziune; scriam articole în cotidianul local Înainte şi revista de cultură Ramuri, dar nu aveam revistă de ştiinţă. Şi cum la apariţia cărţii „Enigmatic, Pământul“ am avut imediat oferte de transfer la Bucureşti, mi-am luat inima în dinţi, m-am smuls din confortul şi fraternitatea oltenească şi am pornit pe un nou făgaş. Aveam în minte să inventez profesia de radio-tele-profesor, dar pentru asta am început cu scriitura: din septembrie 1979 până în februarie anul următor, revista Ştiinţă şi Tehnică a sărit de la 30.000 de exemplare la 130.000 şi asta a fost în primul rând meritul noului redactor-şef, inginerul Ion Eremia Albescu, şi al meu, scuzaţi-mi lipsa de modestie. Iar cartea despre care vorbiţi („Enigmatic, Pământul“ – n.r.) a avut, în timp, trei ediţii şi, probabil, peste un milion de cititori, ceea ce în Uniunea Scriitorilor m-a plasat pe o orbită aparte. Am şi avut imediat oferte de colaborare la radio şi la televiziune; de altfel, în 1982 m-am şi transferat la Radioteleviziunea Română. Am purtat Craiova în suflet în tot acest timp.
I.J.: După Revoluţie, pe lângă preocupările dumneavoastră scriitoriceşti şi inventică, aţi intrat şi în politică, aţi avut unele funcţii la „vârf“: consilier prezidenţial (al preşedintelui Ion Iliescu, 1991-1993), ministrul tineretului şi sportului (1993-1996), aţi îndeplinit, printre altele, şi două funcţii care v-au venit ca o mănuşă, ca să zic aşa, secretar general la Comisia UNESCO, preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă. Despre anumite perioade şi anumiţi ani din acest interval post-Revoluţie nu aţi vorbit întotdeauna cu plăcere. Cine şi ce anume v-a nemulţumit?
A.M.: În primul rând, aş spune că nu am realizat decât cam 10% din ceea ce mi-am propus – dar sunt conştient că mi-am propus prea mult şi prea multe. Ca demnitar am fost ceea ce se numeşte tehnocrat, adică neafiliat politic. Preşedintele Ion Iliescu a apreciat activitatea mea jurnalistică, ne cunoşteam din perioada când fusese director la Editura Tehnică, unde eu publicasem două cărţi, şi consider că l-am ajutat pe preşedinte să-şi facă, în acei ani tulburi, datoria de a linişti ţara şi de a organiza România haotică de atunci, aşa cum numai Domnia sa putea să o facă. După alegerile din 1992, pur şi simplu m-am trezit membru al guvernului, aşa că m-am străduit să-mi îndeplinesc mandatul: în acei ani sportul românesc a obţinut performanţe deosebite (20 de medali la J.O. de la Atlanta – de 2,5 ori mai multe decât la recenta olimpiadă, cea de la Londra); pentru activităţile de tineret am inventat şi pus în operă 15 programe naţionale (pe care, din păcate, urmaşii în fotoliul din strada Vasile Conta le-au lăsat să moară) şi am dat strălucire valorii prin „Călătoriile Premianţilor“ (am trimis în Europa şi în lumea largă peste 13.000 de elevi fruntaşi la învăţătură, printre care şi actualul ministru al tineretului şi sportului şi toţi s-au dovedit buni reprezentanţi ai României în lume). Şi în tot acest timp mi-am continuat activitatea de jurnalist de ştiinţă, mai abitir în perioada în care am fost secretar general UNESCO.
Dintre „breslele” române, cea mai puţin pregătită este cea
a politicienilor
I.J.: Apropo de politică: aţi surprins printr-o declaraţie cum că în România, în politică, sunt numai corigenţii şi că o soluţie pentru ca şi poporului să-i meargă bine ar fi dispariţia partidelor politice. Chiar aşa aţi declarat? Credeţi că ar putea să dispară partidele politice din România, nu pare ceva… S.F. ?!
A.M.: E limpede, cred, pentru toată lumea că dintre toate „breslele“ cea mai puţin pregătită este cea a politicienilor. Cât despre dispariţia partidelor, pare SF. Acum. Însă deschiderea tot mai mare pe care o oferă internetul, audiovizualul şi mai ales reţelele de socializare, conduce, cred eu, mult mai repede decât ne închipuim la ascensiunea omului simplu. Dimpotrivă, organizarea pe partide, s-a dovedit, conduce inevitabil la formarea unor găşti, nu numai în România, ci peste tot în lume, democraţia SUA fiind cel mai izbitor exemplu. Noroc însă că există câinele de pază, mass-media, care mai poate echilibra, cât de cât, societatea. Eu văd în viitor apariţia democraţiei deliberative – sistemul elveţian se apropie de aşa ceva, dar şi alegerile uninominale împinse până la extrem (exemplu: dascălii României, şi nu altcineva, îşi aleg Ministrul Educaţiei etc.).
„Lumea-după-Google“ se va lansa în septembrie
şi în Craiova
I.J.: Aţi lansat recent volumul „Lumea-după-Google“. Cartea, ca şi coperta, este una exotică, zic unii pe net. Cum va fi, domnule Mironov SF, lumea după Google? Ce păreri autorizate au apărut despre acest volum?
A.M.: Ca jurnalist de ştiinţă, invitat în mai toate laboratoarele importante ale Europei, am avut ocazia să observ la faţa locului cercetări ştiinţifice demne de Science Fiction, ba unele chiar de Fantasy. La Cadarache, pe un teritoriu francez apatrid, fizicienii încearcă nici mai mult nici mai puţin decât să aprindă un Soare pe Pământ, este vorba despre Proiectul ITER, fuziunea nucleelor de deuteriu cu cele de tritiu urmând să furnizeze energie curată pentru întreaga planetă; la Leiden, în Olanda, am văzut cum se creşte muşchiul de vită în laborator – cândva ne vom hrăni cu carne fără a sacrifica animale; şi, cu mai puţin de o lună în urmă, pe un spărgător de gheaţă din Golful Helsinki, probabil ni s-a arătat cum s-au dat în folosinţă Calea Maritimă Nord-Est (Nordul Scandinaviei – Murmansk – Kamciatka) şi Calea Maritimă de Nord-Vest (Groenlanda – Ţara lui Baffin – Alaska – Vancouver – Seattle) etc., etc. Aşa cum se zice lumea înainte de Christos şi lumea după Christos, se va zice lumea înainte de Google şi lumea după Google. Recentul meu volum, „Lumea-după-Google“, îl voi lansa, după toate probabilităţile şi în Craiova, în luna septembrie, prin grija Cenaclului „Henri Coandă“ şi a primăriţei Băniei.
I.J.: Ce proiecte aveţi de viitor?
A.M.: Un milion de proiecte, dar pentru că orizontul meu de timp s-a îngustat, o să mă concentrez doar pe câteva zeci. Între acestea, să reuşesc să ţin în viaţă revista Ştiinţă şi Tehnică, cea care a convins tinerii, vreme de 65 de ani, să urmeze facultăţi de tehnologii şi ştiinţe, să ajut televiziunea DIGI World să facă concurenţă solidă, în materie de educaţie, televiziunii publice, şi să fac tot ce stă în puterea mea pentru ca vacanţele elevilor români să nu mai fie perioade de prostire şi dezalfabetizare. Probabil voi mai scrie câteva cărţi şi, sper, câteva sute de articole, voi continua să realizez emisiuni de ştiinţă la toate posturile ce mă vor invita şi voi mai cotrobăi prin cotloane misterioase ale lumii şi ale creierului omenesc, în stil „Enigmatic, Pământul“.
Pe lună, europenii şi americanii vor fi întâmpinaţi de taikonauţii chinezi…
I.J.: Credeţi în Craiova ca şi capitală culturală europeană în 2021?
A.M.: Da, cu toată puterea. Craiova este un oraş curat (şi asta i-o datorăm fostului primar Antonie Solomon, dar şi celorlalţi primari post-Revoluţie), profund cultural, elegant şi ne-snob – portretul-robot al olteanului de rasă fiind, după părerea mea, Tudor Gheorghe. În plus, eforturile în acest sens ale actualei primăriţe mi se par absolut remarcabile.
I.J.: Ce aţi fi vrut neapărat să vă întreb, domnule Mironov?
A.M.: Când se va ajunge din nou pe Lună, când se va ajunge pe Marte? Şi vă dau răspunsul: în 2019, la prima „fereastră Terra-Marte“, o navă pământeană va da ocol Planetei Roşii şi se va întoarce în siguranţă acasă după un „zbor“ de 501 zile, iar în 2031, pământenii (oltenii inclusiv) vor ovaţiona echipajul ce se va fi întors acasă după ce va fi pus tălpile pe Marte; cât despre Lună, chiar în 2020, europenii şi americanii ce vor ajunge acolo vor fi întâmpinaţi de zâmbetele taikonauţilor chinezi…
