Poliţia Rutieră din Bulgaria propune măsuri menite să rezolve problema reprezentată de numărul mare de autoturisme înmatriculate în această ţară pe drumurile din România, informează capital.ro citând cotidianul sofiot Monitor. Astfel, un proiect de lege privind amendarea Codului Rutier propune ca în cazul în care cumpărătorul unui autoturism nu schimbă actele maşinii, acesta să fie sancţionat cu suma cu 75 de euro, iar vehiculul să fie imobilizat.
Un alt articol din proiectul de lege amintit prevede că, în cazurile în care cumpărătorul unei maşini este cetăţean străin fără domiciliu în Bulgaria, numerele de înmatriculare bulgăreşti să fie predate la Poliţia Rutieră şi de acolo noul proprietar să primească nişte plăcuţe provizorii cu care să poate conduce timp de 60 zile înainte să primească numere din ţara sa.
Potrivit publicaţiei citate, noile prevederi ar urma să afecteze mii de români care conduc autoturisme înmatriculate în Bulgaria, în condiţiile în care există bulgari care figurează ca fiind proprietari a sute de autoturisme, însă aceste maşini aparţin de fapt unor străini, în majoritate români, care nu au asigurări de răspundere civilă.