5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePiţurcă îi dă şah mat lui Mititelu

Piţurcă îi dă şah mat lui Mititelu

Răsturnare spectaculoasă de situaţie în disputa Victor Piţurcă – Adrian Mititelu, în care este prinsă la mijloc FRF. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis ieri irevocabil recursul formulat de Piţurcă împotriva unei sentinţe a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) – nr. 29 din 6 decembrie 2012 – prin care Fotbal Club U Craiova SA părea să întoarcă în favoarea sa meciul din justiţie. Să vedem, pe scurt, despre ce este vorba. După cum se ştie, Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) a decis pe 10 martie 2011 (Dosar nr. 41/CL/2011) că Fotbal Club U Craiova SA trebuie să-i plătească lui Victor Piţurcă despăgubiri de circa 7.000.000 de euro pentru că i-a desfăcut unilateral contractul de muncă. Hotărârea tribunalului arbitral a rămas definitivă la Comisia de Recurs (CR) a FRF. Ulterior, Hotărârea nr. 41 a CNSL a fost atacată cu acţiune în anulare de către Fotbal Club U Craiova SA, la CAB. O hotărâre arbitrală poate fi anulată pentru motive ce ţin mai degrabă de procedură decât de fond. Spre exemplu, dacă hotărârea arbitrală „nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri“ sau „partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită“.  
Şansa lui Adrian Mititelu să anuleze hotărârea tribunalului arbitral era să descopere erori de procedură. Cert este că ulterior pronunţării comisiilor FRF, Victor Piţurcă a solicitat instanţei arbitrale şi a obţinut îndreptarea unor „erori materiale“ strecurate în Hotărârea nr. 41/2011 a CNSL. Încheierea de şedinţă de îndreptare a erorii materiale a fost atacată de Fotbal Club U Craiova la CAB. Pe 6 decembrie 2012, CAB a admis cererea societăţii patronate de Mititelu şi a respins cererea de „îndreptare a erorilor materiale strecurate în Hotărârea nr. 41/2011 a CNSL din cadrul FRF“.  Sentinţa nr. 29 din 6 decembrie 2012 a CAB a fost atacată cu recurs la ÎCCJ de către Victor Piţurcă. Potrivit Mediafax, instanţa „admite recursul declarat de pârâtul Victor Piţurcă. (…) Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei Fotbal Club U Craiova SA, ca inadmisibilă. Irevocabilă“. Decizia de ieri a ÎCCJ este foarte importantă în economia disputei Piţurcă – Mititelu şi vom explica imediat de ce.
Hotărârea nr. 41 a CNSL care obliga Fotbal Club U Craiova să-i plătească 7.000.000 de euro lui Piţurcă putea fi anulată foarte uşor dacă ea conţinea „erori materiale“. În actualele condiţii, Fotbal Club U Craiova SA pierde şansa de a anula în justiţia civilă hotărârile comisiilor FRF. Contactat ieri de GdS, Adrian Mititelu a încercat să salveze aparenţele: „Nu e fondul, este vorba despre îndreptarea unei erori materiale. Să vedem cum motivează această hotărâre. Noi am contestat îndreptarea erorii materiale la CAB şi câştigasem. Să vedem acum pe ce motiv au întors-o“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS