25.5 C
Craiova
miercuri, 12 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaria Grapini propune Guvernului interzicerea şoferilor temporari în transportul de persoane

Maria Grapini propune Guvernului interzicerea şoferilor temporari în transportul de persoane

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, Maria Grapini, va propune azi, în şedinţa de Guvern, modificarea unor prevederi legislative astfel încât, în sectorul transportului de persoane să nu mai fie folosiţi şoferi temporari, care lucrează în altă parte, informează Agerpres.

Precizările ministrului vin în urma accidentului produs duminică şi soldat cu moartea a 18 turişti români în Muntenegru, unde un autocar s-a prăbuşit într-o prăpastie. În urma accidentului alte 29 de persoane au fost rănite. Unul dintre cei doi şoferi ai autocarului este angajat al Poliţiei Capitalei. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţistul putea să îndeplinească şi alte activităţi remunerate, în condiţiile în care acest lucru nu împieta desfăşurarea optimă a activităţii de funcţionar public cu statut special.

„Din punctul meu de vedere, astăzi în şedinţa de Guvern propun cel puţin un lucru care să se schimbe în lege: am văzut şoferul de la Poliţie, care prin contract avea dreptul în concediu să lucreze în altă parte. Eu cred că în situaţia transportatorilor de oameni, autocare, microbuze, nu trebuie să luăm şoferi temporari, care lucrează în altă parte, care nu fac continuu această activitate pentru că aici este vorba de viteză de reacţie la secundă, de îndemânare şi ştim cu toţii că dacă practici din când în când şoferia ţi se poate întâmpla ca instinctul să nu funcţioneze. De aceea, eu voi propune modificarea legii ca să nu mai existe pe mijloace transport persoane posibilitatea ca şoferii să lucreze parţial undeva şi să lucreze temporar, a intrat în concediu şi a preluat un autocar şi pe un traseu foarte dificil”, a spus Grapini într-un seminar organizat de Directoratul General al Comisiei Europene pentru Întreprinderi şi Industrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS