Știri de ultima orăActualitatePompierii mehedinţeni recomandă respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în orice împrejurare

Pompierii mehedinţeni recomandă respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în orice împrejurare

Sosirea sezonului estival, concomitent cu creşterea temperaturilor atmosferice, constituie un motiv de bucurie, pentru că vremea este prielnică ieşirilor în natură. Temperaturile ridicate determină foarte multe persoane să caute confortul zonelor de agrement, lucru care presupune, în cele mai multe cazuri, folosirea focului. Acesta nu trebuie facut oriunde şi în orice condiţii. 

Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanţă de minimum 100 m de liziera pădurii. Se va curăţa vegetaţia din jurul vetrei, iar focul va fi supravegheat în permanenţă, pentru evitarea propagării acestuia la vegetaţia din jur. Copiii vor fi supravegheaţi, pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse în afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apă a jarului până la racirea totală a acestuia, lucru absolut necesar, din cauza posibilităţii de reaprindere la orice adiere de vant.
Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi reaminteşte administratorilor unităţilor turistice(cabane, campinguri, pensiuni, hoteluri, moteluri, etc.), recepţionerilor, cadrelor didactice însoţitoare a unor grupuri de elevi, precum şi turiştilor amatori de drumeţii montane, măsurile ce se impun a fi respectate în această perioadă :
– la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze privind regulile de prevenire a incendiilor şi modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu;
– în spaţiile de cazare, nu utilizaţi consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecţiuni, nu lăsaţi sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente;
– evitaţi fumatul în spaţiile de cazare;
– respectaţi interdicţiile privind accesul în zonele de agrement;
– nu aprindeţi focul în caz de vânt puternic şi pe timp secetos, evitaţi să îl lăsaţi nesupravegheat;
– la intrarea în pădure şi pe traseele turistice se vor respecta recomandările panourilor şi pancartelor cu texte avertizoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure;
– este interzisă aprinderea focului în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii. Focul se face doar în locuri special amenajate în acest scop, iar fumatul şi focul deschis, precum şi aruncarea la întâmplare a resturilor de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure şi în zone cu vegetaţie uscată, sunt interzise;
– corturile se amplasează doar în locuri special amenajate pentru campare;
– copiii trebuie supravegheaţi permanent, pentru a se elimina posibilitatea provocării de incendii, ca urmare a jocului cu focul;

Recomandări pentru administratorii unităţilor de agrement:
– verificarea mijloacelor de primă intervenţie din dotare (stingătoare, hidranţi, etc.) sub aspectul cantităţii, integrităţii şi funcţionalităţii acestora în parametri optimi;
– organizarea şi efectuarea de instruiri şi exerciţii în scopul verificării modului de acţiune în caz de incendiu a salariaţilor;
– verificarea instalaţiilor utilitare (îndeosebi a celor electrice, de preparare a hranei, încălzire, paratrăsnet etc.) pentru înlăturarea eventualelor defecţiuni şi improvizaţii;
– deblocarea căilor de evacuare şi asigurarea funcţionalităţii instalaţiilor electrice de iluminat şi siguranţă ;
– marcarea clară şi vizibilă a căilor de evacuare, verificarea existenţei în fiecare cameră de hotel a planurilor de evacuare a persoanelor şi a instrucţiunilor de comportare în caz de incendiu;
– atenţionarea turiştilor cu privire la respectarea măsurilor de protecţie împotriva incendiilor;
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte, în orice împrejurare, normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa şi mediul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS