13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateViceprimarul Florentin Tudor, declarat incompatibil

Viceprimarul Florentin Tudor, declarat incompatibil

În urma deciziei de ieri a instanţei supreme, viceprimarul Craiovei îşi va pierde nu doar funcţia din conducerea primăriei, ci şi calitatea de consilier local.

Viceprimarul Craiovei, Florentin Tudor (PSD), a pierdut ieri procesul contra Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care îl găsise incompatibil acum doi ani. Prin decizia nr. 5599/05.06.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul formulat de Tudor împotriva sentinţei nr. 488/19.10.2011 a Curţii de Apel Craiova, care dăduse şi ea dreptate ANI. În urma acestei decizii definitive şi irevocabile a instanţei supreme, pesedistul îşi va pierde nu doar postul de viceprimar, ci şi pe cel de consilier local, întrucât, potrivit unui comunicat al ANI, „persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menţionate, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani“.

Incompatibilitate legată de RAT

Istoria acestei incompatibilităţi are legătură cu Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova. Din dosarul întocmit de ANI rezultă că Florentin Tudor a fost numit pe 7 martie 2006 în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al RAT Craiova, regie aflată în subordinea consiliului local. Ulterior, pe 20 iunie 2008, a fost validat drept consilier local, moment în care trebuia să renunţe la funcţia de la RAT, însă, potrivit ANI, n-a făcut-o.
„În verificările pe care le-a făcut, ANI putea să constate că în luna imediat următoare validării mandatelor de consilier local s-a adoptat, prin hotărâre de consiliu, un nou Consiliu de Administraţie la RAT Craiova, din care eu nu mai făceam parte. Această hotărâre există şi ANI putea să afle de ea dacă ar fi făcut o verificare mai amănunţită. Puteau să vadă şi în declaraţia de avere că nu mi-am mai trecut veniturile de la RAT, deci n-am mai făcut parte din acel Consiliu de Administraţie“, explica Florentin Tudor, acum doi ani, pentru Gazeta de Sud.
Susţinerile sale erau combătute de ANI, care menţiona într-un comunicat de presă că „mandatul de membru în Consiliul de Administraţie al RAT Craiova a încetat pe 13.03.2009, în baza Încheierii judecătorului delegat nr. 2264, ca urmare a depunerii de către domnul Tudor Florentin, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a Cererii de menţiune nr. 17.751/12.03.2009 (la nouă luni de la data validării în funcţia de consilier local)“.

Probleme mai vechi cu ANI

Decizia de incompatibilitate emisă de ANI în aprilie 2011 a fost contestată de Florentin Tudor la Curtea de Apel Craiova. Această instanţă a dat câştig de cauză ANI, respingând acţiunea consilierului local craiovean. Ulterior, Florentin Tudor a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa supremă s-a pronunţat ieri, respingându-i recursul definitiv şi irevocabil.
Consilierul pesedist a mai avut probleme cu ANI. În mai 2009, această instituţie l-a dat pe mâna Parchetului, sub acuzaţia de fals în declaraţii, pe motiv că nu a depus la timp declaraţiile de avere şi interese, dar şi pentru că nu a menţionat faptul că a deţinut funcţia de administrator la SC LEMCOR SA Craiova. În urma investigaţiilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a decis neînceperea urmăririi penale faţă de consilierul local, pe motiv că fapta nu a întrunit elementele constitutive ale unei infracţiuni. Soluţia dată de procurorii craioveni a fost acceptată de ANI, care nu a contestat-o.

Postul de viceprimar revine PSD

Am încercat să-l contactăm pe (încă) viceprimarul Florentin Tudor, dar acesta nu a răspuns la telefon. Procedura legală în ceea ce-l priveşte este următoarea: Consiliul Local Craiova, în prima şedinţă pe care o va susţine, trebuie să ia act de amintita decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să constate vacantarea postului de consilier local deţinut de Tudor, şi, pe cale de consecinţă, a celui de viceprimar. Pe locul rămas vacant ar urma să intre următorul de pe lista de supleanţi a USL, adică Marin Nicoli, directorul Parcului Industrial.
Ulterior, Consiliul Local ar urma să nominalizeze şi să voteze un alt viceprimar. Potrivit algoritmului din USL, acest post de viceprimar revine PSD, însă cel care va fi propus nu trebuie să fie neapărat membru PSD, ci doar să fie susţinut de acest partid. Singura condiţie este să fie consilier local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS