22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDistribuţia termică pe orizontală, subiect închis pentru Primăria Craiova

Distribuţia termică pe orizontală, subiect închis pentru Primăria Craiova

Reabilitarea termică a celor 300 de blocuri din Craiova nu include şi schimbarea sistemului de distribuţie a energiei termice de pe verticală pe orizontală. Administraţia a găsit scuza pentru promisiunile neonorate: în 2012, nu ştia că aceste costuri sunt neeligibile pe fonduri UE.
Consiliul Local (CL) Craiova are pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi peste 90 de proiecte de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de avizare şi a lucrărilor de intervenţii în cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în municipiul Craiova“.
Potrivit acestor documentaţii, firmele care au realizat auditul energetic au propus mai multe lucrări de intervenţie, care presupun, în principal: izolarea termică a pereţilor exteriori; închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă; termo-hidroizolarea terasei; izolarea termică a planşeului peste subsol; lucrări de reparaţii la elementele de construcţii care prezintă pericol de desprindere; lucrări de intervenţie la instalaţia de distribuţie a agentului termic pentru încălzire din subsolul blocului de locuinţe. Propunerile de intervenţie nu includ schimbarea sistemului vertical de distribuţie a energiei termice cu un sistem orizontal, aşa cum se intenţiona anul trecut.

Pe ce bază se fac promisiunile?

Distribuţia pe orizontală permitea Regiei de Termoficare (RTf) Craiova să debranşeze individual craiovenii cu restanţe. „În prezent, blocurile au distribuţie pe verticală. Dacă vom face pe orizontală, fiecare poate fi decuplat direct de la uşă“, declara, anul trecut, în GdS, primarul Olguţa Vasilescu. Unele dintre firmele angrenate în elaborarea documentaţiilor prevăd explicit că „nu fac obiectul acestui proiect instalaţiile interioare de încălzire (coloane, legături şi radiatoare) sau sanitare din interiorul apartamentelor“. Şi acum întrebarea de bun-simţ: la data promisiunilor nu se ştia că schimbarea distribuţiei de pe verticală pe orizontală nu este eligibilă? Atunci pe ce bază faci promisiuni? Consilierul municipal Emilian Ştefârţă ne-a dat patru motive pentru care schimbarea distribuţiei nu se mai face. „Unu la mână: cheltuielile sunt neeligibile; doi la mână: costul documentaţiei era dublu dacă luam în calcul distribuţia pe orizontală; trei la mână: acest proiect ar urma să fie pus în operă din luna septembrie şi ar presupune întreruperea căldurii un număr de luni; patru la mână: multe persoane nu sunt de acord să le intre cineva în casă ca să le mute ţevile. Nu ştiau, la vremea respectivă, că sunt costuri neeligibile“, a precizat Ştefârţă.
Colegul său de CL, consilierul Sorin Manda, a oferit aceeaşi explicaţie: „Din câte am înţeles eu, nu este o cheltuială eligibilă, urmând ca lucrarea să se facă din fondurile primăriei. Primăria are în intenţie să facă şi schimbarea distribuţiei, pe cheltuiala proprie dacă nu există alte surse de finanţare“. Nici Sorin Manda nu ne-a putut spune dacă anul trecut se ştia sau nu că aceste cheltuieli nu sunt eligibile: „Sunt doar consilier, nu sunt în măsură să vă spun treaba asta“. În aceste condiţii, schimbarea sistemului de distribuţie pe orizontală pare un subiect închis pentru Primăria Craiova. Telenovela datoriilor la căldură poate continua. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS