16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVoluntariatul văzut la 18 ani

Voluntariatul văzut la 18 ani

„Dacă vrei să faci ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză“. Acesta este motoul după care se ghidează în viaţă Alexandra Gulie, o tânără de 18 ani, pentru care voluntariatul înseamnă deja un stil de viaţă.

Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, Alexandra este implicată în voluntariat de trei ani. „Eram în clasa a IX-a şi aveam un program foarte monoton, în afară de şcoală şi statul în faţa calculatorului nu mă atrăgea nimic. La început, am fost la un interviu pentru Salvaţi Copiii, m-am integrat în filiala Dolj şi, imediat în aceeaşi perioadă, m-am implicat în organizarea Let’s Do It Romania, în 2011“. Pe lângă ediţia de acum doi ani, eleva de 18 ani s-a implicat şi în cea din 2012, dar şi în mai mult proiecte „Tineret în Acţiune“ şi, nu în ultimul rând, Salvaţi Copiii.

Acceptată de trei universităţi din Marea Britanie

Spirit cald şi altruist, Alexandra a fost acceptată şi datorită activităţii de voluntariat la trei universităţi din Marea Britanie: University of Birmingham, Birmingham City University şi Aston University, ea alegând să urmeze cursurile primei Universităţi dintre acestea, la specializarea economie. În ceea ce priveşte voluntariatul, cel mai mult este atrasă de lucrul cu prichindeii, pentru care a şi făcut un proiect prin Salvaţi Copiii, ce promovează lupta împotriva violenţei prin sport şi mişcare. „Proiectul, început în februarie 2013, a fost promovat în patru şcoli din Craiova şi acum urmează încă opt şcoli. Am descoperit că sportul, mişcarea în general, e o metodă bună de a-ţi consuma energia. Am fost la un forum numai despre violenţă la Bucureşti, am pregătit concluziile şi le-am prezentat în faţa autorităţilor, în parlament. Despre violenţă, toată lumea ştie că există, dar nu ştie şi ce efecte poate să aibă şi unde poate să ducă. Am găsit oamenii şi resursele necesare pentru a duce proiectul la bun sfârşit“. Iniţiativa Alexandrei s-a materializat în vizita unui grup de voluntari prin şcoli. „În prima zi au loc sesiuni de dezbatere, a doua zi este un pic mai amuzantă pentru ei, dansăm şi ne jucăm, iar ultima zi se încheie cu un material pregătit de copilaşi“. Ea şi colegii ei încearcă să meargă la elevi din clasele III-XII, dar, în principal, implementează acţiunea în gimnaziu şi în clasele a IX-a şi a X-a.

„Dar ţie ce-ţi iese
din asta?“

Despre voluntariat, Alexandra are numai cuvinte de laudă, chiar dacă lumea deseori o întreabă „Dar ţie ce-ţi iese din asta“. Răspunsul ei este simplu: „Aici nu te critică nimeni, nu-ţi spune că ai greşit sau nu te arată cu degetul, pe când la şcoală eşti ironizat, criticat şi te demoralizează. Aici sunt constructive criticile şi vezi schimbarea, în primul rând la nivelul tău. Am observat că sunt mai optimistă şi, mai ales, am văzut că poţi să schimbi lucrurile şi te simţi util în societate. Vezi rezultatele, fie că apar mai devreme sau mai târziu“. Cea mai mare satisfacţie pentru tânăra voluntară este, după cum recunoaşte, zâmbetul copiilor, cei mai deschişi şi receptivi către programele lor, sau, în general, al oamenilor pe care îi ajută.
Emoţionată şi vădit mişcată de lucrurile pe care le-a trăit prin prisma voluntariatului, spune că una dintre cele mai cutremurătoare experienţe le-a avut în urmă cu un an. „Un proiect în care m-am implicat emoţional cel mai mult a fost unul aparţinând Tineret în Acţiune, Volunteering for Children. El a implicat copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Clinic de Urgenţă din Craiova. Poveştile lor, confruntarea cu un copil care suferă pot fi prea puţin definite în cuvinte. Ştiam cu ce o să am de-a face şi am vrut să văd viaţa şi din perspectiva altora. Ei au alte aşteptări de la viaţă, au grijă să-şi facă injecţiile şi tratamentul, iar ăsta este principalul lor subiect de discuţie“, a povestit tânăra despre copilaşii care nu aveau vârste mai mari de 13 ani.

Incubator la Spitalul „Filantropia“

Recent, Alexandra şi colegii săi de la Salvaţi Copiii, voluntari şi ei, au reuşit să strângă bani pentru un incubator care a fost deja dat în folosinţă la Spitalul „Filantropia“ din Craiova. Timp de trei zile, ei i-au convins pe oamenii din mall-ul craiovean să doneze bani pentru această cauză nobilă. Chiar dacă va pleca la studii în toamna anului acesta, voluntariatul nu va rămâne o amintire pentru ea. Deja a început să se intereseze şi se gândeşte să se implice activ şi în organizaţiile din Marea Britanie. Concluzia, indiferent de ţară, este una singură pentru Alexandra: „Cred că este cel mai bun mod de a-ţi petrece timpul. Pe lângă faptul că înveţi ceva pentru tine, faci şi ceva pentru alţii. Dăruieşti“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS