22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Benedict al XVI-lea a salutat credincioşii pentru ultima dată în calitate de Suveran Pontif

Papa Benedict al XVI-lea a salutat credincioşii pentru ultima dată în calitate de Suveran Pontif

Papa Benedict al XVI-lea a ajuns astăzi la Castel Gandolfo, unde elicopterul cu care a plecat de la Vatican a aterizat la ora 16:24 GMT (ora 18:24 a României), informează Agerpres.ro citând agenţiile internaţionale de presă. Suveranul Pontif a salutat imediat după sosire de la balconul reşedinţei papale miile de credincioşi catolici şi localnici entuziaşti, spunând că, din această seară, va fi doar un „pelerin”. „Nu mai sunt Papă” a spus Benedict al XVI-lea de la balconul reşedinţei de vară a suveranilor pontifi, pentru a relua apoi: ‘”De la ora 20.00, nu voi mai fi Papă, ci doar un pelerin care începe ultima etapă a drumului său pe Pământ. Dar vreau să continuu să lucrez, cu inima, cu rugăciunile mele, cu gândirea mea pentru binele Bisericii şi pentru binele comun al umanităţii”, a adăugat Suveranul Pontif, în aplauzele mulţimii.

În ultimul său mesaj pe reţeaua socială Twitter, difuzat înainte de apariţia în faţa credincioşilor, Papa Benedict i-a îndemnat pe oameni să-l aşeze Hristos în centrul vieţilor lor.”Vă mulţumesc pentru iubirea şi sprijinul vostru. Fie să reuşiţi să trăiţi mereu bucuria de a-l aşeza pe Hristos în centrul vieţii voastre!”, a urat Papa Benedict al XVI-lea în mesajul postat la ora 16:02 GMT pe contul său.

La ora locală 20:00, Benedict al XVI-lea va deveni primul suveran pontif care se retrage, în ultimii 600 de ani. După ce decizia de renunţare la pontificat va intra în vigoare, el se va retrage timp de două luni la această reşedinţă de vară a suveranilor pontifi, situată la aproximativ 30 de kilometri de Roma. La sfârşitul lunii aprilie, Joseph Ratzinger se va instala într-o mănăstire situată în grădinile Vaticanului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS