30.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCererea de reexaminare a Statutului parlamentarilor, retrimisă la Comisia de Statut

Cererea de reexaminare a Statutului parlamentarilor, retrimisă la Comisia de Statut

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, azi, să retrimită la Comisia de Statut cererea de reexaminare a proiectului de Statut al parlamentarilor, pentru a se aduce o serie de modificări, Comisia urmând să lucreze în paralel cu şedinţa de plen.
Potrivit agenţiei Mediafax, este de aşteptat ca în şedinţa Comisiei să se introducă un nou amendament prin care termenul de 15 zile în care putea fi contestat un raport al ANI pe incompatibiliatte să fie majorat la 45 de zile, aşa cum s-a stabilit în negocierile dintre parlamentarii USL.
Comisia de Statut face această amendare a Raportului înlocuitor la cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu în condiţiile în care Raportul înlocuitor care a fost discutat în Birourile permanente reunite nu conţinea o astfel de modificare.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS