5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVernisaj Gabriel Giodea

Vernisaj Gabriel Giodea

Astăzi, la Galeria „ARTA“ a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova (UAP), începând cu ora 18.00, va fi vernisată expoziţia artistului plastic vizual craiovean Gabriel Giodea, intitulată „Interior“. Expoziţia a fost prezentată şi în Capitală, în vara anului trecut, la Galeria „Căminul Artei“. „Pentru expoziţia de la mine de acasă, cea care va fi vernisată mâine (astăzi – n.a.) în Craiova, voi mai adăuga lucrări, adică va fi mai amplă decât cea de la Bucureşti“, a spus Gabriel Giodea.
Curator al expoziţiei este criticul de artă Cătălin Davidescu. Acesta a adăugat pentru GdS: „Gabriel Giodea este unul dintre artiştii noştri craioveni de actualitate, el reuşind să depăşească graniţele regiunii cu oarecare notorietate, numele lui fiind pus în circulaţie la nivel naţional“.
Născut în Craiova în 1966, Gabriel Giodea a absolvit Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din localitatea natală, iar în prezent este pictor restaurator bisericesc acreditat de Patriarhia Română şi student al Universităţii din Craiova – Facultatea de Teologie, specialitatea Artă Sacră. A  expus în România (Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamţ, Calafat, Bucureşti), iar în străinătate – în Belgia, Elveţia, Bulgaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS