16.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCostoiu face apel la rectori să preia Statutul studentului şi să-l implementeze în universităţi

Costoiu face apel la rectori să preia Statutul studentului şi să-l implementeze în universităţi

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a făcut, astăzi, un apel către universităţi să adopte şi să implementeze în perioada următoare Statutul Studentului, aşa cum prevede legislaţia în domeniu.
“E foarte important ca universităţile să înţeleagă necesitatea adoptării Statutului Studentului, Legea educaţiei prevede explicit acest lucru şi este foarte clară reglementarea din Legea educaţiei. Statutul Studentului este, să-i spun aşa, un corespondent al Statutul cadrelor didactice şi, dacă un Statut al cadrelor didactice este aplicat cu responsabilitate de universităţi, nu văd de ce un statut al studentului nu ar fi aplicat şi este un apel pe care îl fac cu această ocazie către rectori, către universităţi de a prelua Statutul Studentului şi, aşa cum spune ordinul de ministru şi legea, să-l preia şi să facă la nivelul fiecărei universităţi propriile reglementări care să fie aplicate”, a spus Costoiu, citat de NewsIn.
Ministrul delegat pentru învăţământ superior a avut o întâlnire, astăzi, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS