16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Bal de Crăciun la Teatrul "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu

Gorj: Bal de Crăciun la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu

Târgujienii sunt aşteptaţi în această săptămână la Balul de Crăciun organizat de Teatrul „Elvira Godeanu”, informează pandurul.ro. Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul va avea loc în data de 22 decembrie, de la ora 19:00 şi se anunţă a fi un spectacol reuşit. Într-un cadru festiv, artiştii teatrului şi trupa de balet condusă de Valeriu Saraolu vor susţine un spectacol care va dura peste trei ore, dar nu vor lipsi nici invitaţi speciali care vor susţine recitaluri extraordinare de operă, operetă, colinde şi cover-uri internaţionale. Ca în fiecare an, spectatorii vor dansa valsuri pe scena teatrului, iar în pauza spectacolului vor putea ciocni cupe de şampanie puse la dispoziţia lor gratuit de către organizatori. Amfitrionul evenimentului va fi chiar directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Marian Negrescu. Ţinuta de gală este obligatorie, iar preţul unui bilet este de 50 de lei. Potrivit conducerii teatrului, biletele s-au pus în vânzare săptămâna trecută, iar cei care doresc să participe la acest eveniment trebuie să grăbească, pentru că locurile sunt limitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS