29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: 30 de familii nevoiaşe, ajutate în urma acţiunii umanitare "Dăruind vei dobândi"

Craiova: 30 de familii nevoiaşe, ajutate în urma acţiunii umanitare „Dăruind vei dobândi”

Biserica „Sfântul Ioan Sebastian” din Craioviţa Nouă a organizat ieri concertul de colinde în scop caritabil, sub genericul „Dăruind vei dobândi”, susţinut de Grupul coral al Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, condus de părintele prof. Cristin Sperlea şi Grupul coral al Parohiei. În urma acţiunii, Biserica a adunat din donaţiile credincioşilor 2.000 de lei şi mai multe alimente neperisabile, care vor ajunge la 30 de familii nevoiaşe din parohie. „Avem în parohia noastră mulţi bătrâni singuri şi bolnavi, oameni care trebuie să simtă şi ei bucuria praznicului Naşterii Domnului. Pentru aceştia am organizat acest concert de colinde şi încercăm astfel să creem o punte de legătură între credincioşii prezenţi în biserică, la Sfânta Liturghie şi cei care, din motive obiective, se află acasă şi nu pot fi alături de noi, la biserică”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea. Concertul caritabil face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat de Seminarul Teologic din Craiova sub genericul „Tinerii elevi seminarişti în viaţa pastorală a parohiei”. Credincioşii care doresc să ajute aceste familii financiar sau cu alimente neperisabile se pot adresa în continuare părintelui prof. Cristin Sperlea, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Sebastian”, situată pe strada George Enescu nr. 79 (vizavi de complexul comercial Racheta).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS