27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicul Brădişteanu, trimis în judecată pentru favorizarea lui Adrian Năstase

Medicul Brădişteanu, trimis în judecată pentru favorizarea lui Adrian Năstase

Medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a fost trimis în judecată, astăzi, pentru favorizarea lui Adrian Năstase, informează realitatea.net.
Medicul Brădişteanu este acuzat de favorizarea infractorului, în dosarul Năstase. Medicul Şerban Brădişteanu şi ceilalţi trei ofiţeri au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim ministru Adrian Năstase, afirmă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, comisar şef de poliţie, adjunct al directorului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Nicolae Costea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Marian Apostol, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, şerban Alexandru Brădişteanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000”, a comunicat DNA, la solicitarea mass-media.
După decizia de pe 20 iunie a instanţei, care l-a condamnat la închisoare pe Adrian Năstase, acesta a încercat să se sinucidă, fiind dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Anchetatorii au precizat că medicul Şerban Brădişteanu şi-a folosit prerogativele sale de medic specialist în chirurgie cardiovasculară şi şi-a asumat internarea lui Adrian Năstase în cadrul secţiei pe care o conducea, deşi diagnosticul medical nu impunea internarea în acea secţie, iar primele intervenţii medicale au fost realizate de un alt doctor dintr-o altă secţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS