Acasă Actualitate Reabilitarea DN6, blocată în judeţul Olt

Reabilitarea DN6, blocată în judeţul Olt

-

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că reziliază contractul încheiat cu firma Romstrade – deţinută de afaceristul Nelu Iordache – pentru reabilitarea a 53 de kilometri din DN6, Alexandria – Craiova (lotul 2 – care cuprinde porţiunea din judeţul Olt, de la limita cu judeţul Teleorman până la limita cu judeţul Dolj).
În comunicatul de ieri, CNANDR „anunţă rezilierea contractului Reabilitare DN6, Alexandria-Craiova, LOT 2: km 132+435 – km 185+230 semnat cu Asocierea SC Romstrade – SC Ezentis Infraestructuras SA – Euroconstruct Trading 98 SRL, contract nr.92/5171/31.01.2012“.
Constructorul a fost înştiinţat de reziliere încă din data de 14 noiembrie, această decizie fiind luată de CNANDR „ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, respectiv nu a îndeplinit notificarea de remediere cu privire la recuperarea întârzierilor şi nu a respectat termenele asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referinţă“, după cum se mai arată în comunicatul menţionat. Compania de Autostrăzi precizează totodată că „antreprenorul nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale, acesta nu poate finaliza toate lucrările până la expirarea „duratei de execuţie a lucrărilor“ (aceasta fiind de „730 zile“ – n.r.), în contextul în care, în prezent, se află la o perioadă de execuţie de 560 zile consumate“.
Cu nici o săptămână în urmă, pe 22 noiembrie, CNANDR anunţase rezilierea altui contract cu o asociere din care face parte firma Romstrade. Era vorba de primul tronson al autostrăzii Nădlac – Arad, pe care urma să-l execute asocierea româno-portugheză Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao – Donep Construct. Şi în acest caz, motivul rezilierii ţinea tot de înregistrarea unor întârzieri insurmontabile, până în prezent fiind executate doar 20% din lucrări, în condiţiile în care graficul de lucrări le impunea constructorilor un procent de realizare a investiţiei de peste 70%.
Adrian Dinu

ȘTIRI VIDEO GdS