19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMii de liceeni din Dolj primesc bursă socială

Mii de liceeni din Dolj primesc bursă socială

Doljul ocupă, de mulţi ani, locul al IV-lea pe ţară la numărul de elevi de liceu care au nevoie de bursă socială pentru a frecventa cursurile. Şi în acest an, solicitările menţin judeţul în vârful clasamentului. 5.716 elevi vor primi bursă prin programul naţional „Bani de liceu“, în cuantum de 80 de lei pe lună. Banii se acordă celor care au un venit pe membru de familie de 150 de lei, situaţii care se regăsesc atât în toate şcolile din Craiova, cât şi în cele din judeţ. „Cele mai multe cazuri sunt la Liceul Teoretic «Petre Baniţă» din Călăraşi – cu 368 de solicitări, Colegiul Naţional «Gheorghe Chiţu» din Craiova – 325 de solicitări şi Liceul Teoretic «Dimitrie Filişanu» din Filiaşi – 307 dosare“, a precizat Doina Iliuţă, şef serviciu reţea şcolară şi salarizare din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Elevii care solicită bursa pentru liceu sunt şi la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, unde s-au înregistrat 17 cazuri, la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ – 18 cazuri şi Liceul de Artă „Marin Sorescu“- 16 cazuri. Bursa se retrage în cazul în care elevii cumulează 20 de absenţe pe semestru.

Folosiţi pentru transport sau cazare

Liceenii care primesc o astfel de bursă încearcă să-şi achite contravaloarea abonamentului pentru navetă sau chiar pentru cazare. Suma nu este suficientă pentru toate cheltuielile curente. „Banii nu acoperă toate cheltuielile de cazare, care lunar ajung şi la 300 de lei, deci aproape dublu şi este nevoie să punem diferenţa de la părinţi. Sunt foarte puţini în comparaţie cu preţurile actuale şi nu ne ajută nici legislaţia. Dacă nu reuşim să fim prezenţi la toate orele de curs, şi se poate întâmpla atunci când nu mai putem să achităm taxa de cămin, pierdem şi banii, şi posibilitatea de a continua studiile“, a precizat Cătălin, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova. Din rândul elevilor care sunt înscrişi la bursa socială „Bani de liceu“, în anul şcolar anterior 600 au fost în situaţia de abandona studiile tocmai din lipsa banilor. De altfel, abandonul şcolar în Dolj a cunoscut o continuă creştere în ultimii trei ani, ajungând să înregistreze în acest an chiar 2.000 de elevi de la toate formele de învăţământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS