Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Oltchim ar putea funcţiona începând de vineri la 30% din capacitate

Vâlcea: Oltchim ar putea funcţiona începând de vineri la 30% din capacitate

Combinatul Oltchim ar putea funcţiona de la sfârşitul acestei săptămâni la o capacitate de producţie de 30%, informează Agerpres.ro citând o declaraţie făcută de liderul protestatarilor de la Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev. „Protestele am putea spune că sunt suspendate începând de astăzi, după ce conducerea ne-a informat că în decursul zilei şi mâine, joi, vor fi achitate salariile pe luna septembrie iar până la sfârşitul lunii cele aferente lunii octombrie. La acestea se adaugă şi drepturile cu privire la concediul de odihnă şi de menţionat că s-au virat în conturile CAR-ului suma de 6 miliarde lei vechi pentru nevoile oamenilor. În aceste condiţii ne-am oprit din protest, mai puţin cei şase grevişti ai foamei care au declarat că vor renunţa la această formă de protest numai după o discuţie cu Victor Ponta”, a precizat Cernev.

Totodată, liderul protestarilor a precizat că în cursul zilei de azi va fi repornită Secţia de Propenoxid, urmând ca până vineri să mai fie repornite alte două secţii ale combinatului, Polieteri şi Sinteze organice. „Astfel, dacă aceste lucruri se vor realiza, combinatul Oltchim ar funcţiona începând de vineri la o capacitate de producţie de 30%”, a subliniat Cernev.

Salariaţii de la Oltchim au protestat timp de trei zile în curtea societăţii, fiind nemulţumiţi de neplata salariilor pe luna septembrie şi de nereluarea procesului de producţie la combinat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS