Știri de ultima orăActualitateOlt: DGFP a avut încasări de 65,46 milioane lei în octombrie

Olt: DGFP a avut încasări de 65,46 milioane lei în octombrie

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Judeţului Olt informează că în luna octombrie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat al statului 65,46 milioane lei. Astfel, programul repartizat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 105,02 %, iar cumulat de la începutul anului programul s-a realizat în procent de 106,09%. 
Măsurile întreprinse pe linia executării silite în luna octombrie 2012 au fost următoarele: emiterea unui număr de 1.556 titluri executorii pentru debite în sumă totală de 13,11 milioane lei; aplicarea unui număr de 6 sechestre pentru bunuri mobile şi imobile în sumă totală de 0,27 milioane lei (3 pentru bunuri mobile în sumă de 0,17 milioane lei si 3 pentru bunuri imobile în sumă de 0,1 milioane lei); aplicarea unui număr de 1.299 popriri pe conturi bancare în sumă de 12,57 milioane lei; aplicarea unui număr de 350 popriri pe venituri terţi în sumă de 6,82 milioane lei.
Urmare acţiunilor iniţiate în luna octombrie 2012 au fost recuperate creanţe bugetare în sumă totală de 7,32 milioane lei, astfel: 2,74 milioane lei din popriri pe conturi bancare; 0,02 milioane lei din popriri la terţi; 0,15 milioane lei încasari din vanzări de bunuri sechestrate; 4,41milioane lei încasări după începerea executării silite fară alte forme de executare.
În perioada mai sus menţionată, la nivelul unitătilor fiscale, s-au derulat 44 licitaţii pentru valorificarea unui numar de 155 de bunuri mobile si 44 bunuri imobile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS