15.6 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransportul de persoane în vizorul poliţiştilor

Transportul de persoane în vizorul poliţiştilor

În această dimineaţă, în intervalul orar 5.45 – 7.30, la intrarea în Bucureşti de pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, Direcţia Rutieră din I.G.P.R. a desfăşurat o acţiune preventivă în cadrul căreia au fost verificate autovehiculele destinate transportului de persoane, în special a celui efectuat cu maxi-taxi.
Poliţiştii au verificat modul în care este respectată legislaţia în acest domeniu, pe parcursul acţiunii fiind controlate 25 de autovehicule destinate transportului de persoane.
În urma acestor activităţi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 pentru nerespectarea normelor prevăzute de H.G. 69/2012 privind transporturile rutiere. De asemenea, într-un caz, pentru lipsa licenţei de transport, un autovehicul a fost imobilizat. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 41.000 de lei.
Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent că sunt conducători auto sau pietoni, asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie şi adoptării unei conduite preventive, pentru reducerea riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS