Știri de ultima orăActualitateGrecia: Parlamentul a aprobat un pachet de măsuri de austeritate cerute de creditorii externi

Grecia: Parlamentul a aprobat un pachet de măsuri de austeritate cerute de creditorii externi

Premierul elen, Antonis Samaras, a reuşit să mobilizeze suficient sprijin în parlamentul de la Atena pentru aprobarea unui pachet de măsuri de austeritate necesare pentru deblocarea fondurilor de la creditorii externi, informează Mediafax. Legea vizând reduceri de pensii, salarii şi beneficii a fost aprobată aseară cu voturile a 153 din cei 300 de membri ai parlamentului. Votul a afectat puternic coaliţia de guvernare. Partidul lui Samaras, Noua Democraţie a exclus un parlamentar care nu a susţinut legea, în timp ce PASOK, partid membru în coaliţia care susţine guvernul, a exclus din acelaşi motiv 6 parlamentari după vot. 
„Grecia a făcut un pas mare, decisiv şi pozitiv. Votul a fost o condiţie pentru a crea locuri de muncă pentru copii noştri, pentru ca toată Grecia să vadă zile mai bune. Următorul pas este bugetul, dar şi acesta va progresa bine”, a declarat Samaras.
Legea aprobată în parlament creşte vârsta de pensionare cu doi ani, la 67 de ani, taie pensiile şi salariile pentru a doua oară în acest an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS