16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePompierii olteni în sprijinul cetăţenilor

Pompierii olteni în sprijinul cetăţenilor

Pompierii din cadrul SMURD Slatina au intervenit, ieri, împreună cu un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă, în comuna Valea Mare, sat Recea, pentru a acorda îngrijiri medicale unui copil de trei ani, victima unui accident rutier (pieton). 
Ajunşi la locul solicitării, salvatorii au găsit victima, I. M., din localitate, conştientă, prezentând un traumatism cranio-facial minor şi dureri la nivelul capului. Pacientul a fost transportat la spitalul Slatina pentru investigaţii medicale amănunţite.
Tot pompierii de la Detaşamentul Slatina au acţionat şi pe strada Cuza Vodă, numărul 16, din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism Chrysler. Ajunşi la locul intervenţiei cu o autospecială pentru lucru cu apă şi spumă, militarii au găsit în flăcări compartimentul motor al autovehiculului, cu risc de propagare la întregul vehicul şi la celelalte autoturisme parcate în zonă. Pentru izolarea şi lichidarea incendiului pompierii au intervenit aproximativ 20 de minute, reuşind să salveze autoturismul în proporţie de aproximativ 70 %. Au ars cablajul electric al compartimentului motor, bateria şi alternatorul autoturismului. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de cablu electric neizolat corespunzător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS