22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEnea: Singurele soluţii pentru depăşirea crizei sunt investiţiile, iniţiativa privată şi munca

Enea: Singurele soluţii pentru depăşirea crizei sunt investiţiile, iniţiativa privată şi munca

De cele mai multe ori soluţiile problemelor complicate sunt chiar în faţa noastră. Sau dacă nu soluţiile în sine, atunci sursa lor. De exemplu, cine ar fi mai potrivit să vorbească despre modalităţile concrete ale depăşirii impasului economic în care a intrat România începând cu 2008, dacă nu un manager care a reuşit să îşi conducă firma în toată această perioadă spre succes? 

Un bun manager, cu forţele măsurate deja de către piaţă, ar trebui să ştie cel mai bine care sunt ingredientele pentru a face astfel încât dificultăţile crizei să fie transformate în avantaje. Iar soluţiile în acest sens – o spune Cosmin Enea, un astfel de manager, sunt investiţiile, iniţiativa privată şi munca. Rămâne totuşi o întrebare: se pot transforma ele în politici publice astfel încât să aibă impact macroeconomic? „Înainte să ne punem întrebarea dacă soluţiile din mediul privat pot fi transpuse cu succes în politicile publice, trebuie să stabilim clar care sunt aceste soluţii şi apoi să vedem pe cine ne putem baza să le implementeze”, consideră Cosmin Enea.

Echilibru între prudenţă şi dinamism

Managerul craiovean îşi explică succesul unor companii în timpul crizei prin prisma mai multor factori. „Mai întâi, este vorba de o gândire strategică, mai degrabă pe termen lung decât pe termen mediu şi scurt, care trebuie pliată pe cunoaşterea în detaliu a pieţei. Apoi, contează echilibrul găsit între prudenţă şi dinamism. Ca atare, nu recomand blocarea lichidităţilor, ci, dimpotrivă, continuarea investiţiilor şi luarea de iniţiative”, explică Enea. Acesta susţine că o ultimă constantă a acestei ecuaţii este munca: „Fără implicare totală în ceea ce faci, nu ajungi nicăieri”.

De la managementul privat, la politicile publice

Enea consideră că nicio companie nu poate avea succes, cu atât mai mult în vreme de criză, dacă nu îşi respectă angajaţii. „Fiecare om care lucrează în companie trebuie să fie important pentru management”, spune el. Şi adaugă faptul că toate aceste principii pot fi aplicate cu succes în domeniul public, dar numai dacă acolo există oameni competenţi, de bună-credinţă, care să cunoască subtilităţile economiei, să ia decizii punctuale şi pragmatice.

Portret

Cosmin Enea este craiovean, are 33 de ani şi are licenţă în Economie. Conduce o afacere în domeniul distribuţiei, cu acoperire regională, care nu doar că a reuşit să supravieţuiască perioadei de criză economică acută, dar care acum face performanţă şi care asigură în continuare câteva zeci de locuri de muncă. Atunci când vine vorba despre reţete de succes, mărturiseşte că nu există formule secrete pentru a reuşi. Dar crede că rezultatele şi dezvoltarea nu pot apărea fără muncă, seriozitate, o bună intuiţie şi iarăşi muncă. Spune totuşi că dacă ar trebui să arate asul său din mânecă, acesta ar fi… soţia. Corina Enea este pilot, absolventă a Academiei Aviatice Române. Cei doi sunt împreună de 10 ani şi s-au căsătorit în 2009. Cosmin Enea a hotărât recent că a venit momentul să îşi folosească abilităţile de bun manager pentru comunitate. Va candida din partea USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 1, Craiova. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS