16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Zeci de intervenţii ale ISU Oltenia în judeţ în acest week-end

Dolj: Zeci de intervenţii ale ISU Oltenia în judeţ în acest week-end

Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia” al judeţului Dolj au fost solicitate, în ultimele trei zile, să intervină pentru stingerea a două incendii, deblocarea unei uşi de apartament şi pentru 46 de cazuri de asistenţă medicală de urgenţă. Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un cablu electric ce alimenta blocul V8 de pe strada Lăpuş din municipiul Craiova. În judeţ, Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie în localitatea Moţăţei. Echipajul de pompieri ajuns la faţa locului a constatat că incendiul se manifesta cu flacără la plante furajere, cu posibilitatea de propagare la casa de locuit. Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit în municipiu cu o autospecială de descarcerare pentru deblocarea uşii unui apartament, unde rămăsese blocată o femeie, misiunea fiind dusă la bun sfârşit fără probleme.

Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare a fost solicitat să intervină pentru mai multe cazuri de asistenţă medicală de urgenţă, echipele de pompieri fiind chemate în localităţile Craiova, Calafat, Băileşti şi Bechet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS