11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană a criticat dur Bulgaria

Comisia Europeană a criticat dur Bulgaria

Comisia Europeană (CE) a criticat dur Bulgaria, în urma numirii unor noi membri ai Curții Constituționale, existând posibilitatea ca raportul MCV să fie publicat mai devreme, scrie Focus, citat de NewsIn. Purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly, a reamintit că magistraţii trebuie să răspundă celor mai înalte criterii de profesionalism şi onorabilitate, ori în cazul unuia dintre candidați există acuzaţii de corupţie și trafic de influenţă. Acesta a mai precizat că cei doi candidaţi pentru Curtea Constituțională propuşi de partidul de guvernământ au fost votaţi ieri în Parlament fără dezbateri, în pofida cererilor opoziţiei şi a semnalelor lansate de către Comisie. Olivier Bailly nu a exclus o urgentare a raportului MCV care, spre deosebire de cel pentru România, urma să fie prezentat abia la sfârșitul lui 2013.
Parlamentul de la Sofia a aprobat ieri numirea vicepreşedintelui Legislativului, Anastas Anastasov, şi a vicepreşedintelui Curţii Supreme Administrative, Vaneta Markovska, la Curtea Constituţională. Comisia Europeană solicitase Parlamentului să verifice acuzaţiile de trafic de influenţă și corupție aduse Vanetei Markovska. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS