17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateExplozie în Târgu Cărbuneşti: trei persoane, arse, iar alte zece intoxicate cu fum

Explozie în Târgu Cărbuneşti: trei persoane, arse, iar alte zece intoxicate cu fum

Trei persoane au suferit arsuri, iar alte zece s-au intoxicat cu fum în urma exploziei, care s-a produs, în această dimineaţă, într-un apartament dintr-un bloc din oraşul gorjean Târgu Cărbuneşti, din cauza unei acumulări de gaze, informează NewsIn. Cele trei persoane care au suferit arsuri locuiau în apartamentul în care s-a produs explozia.Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Administrației și Internelor, tip MI 17, va decola din București cu destinația Târgu Cărbunești, de unde va prelua două dintre victime, soț și soție, care au suferit arsuri grave. La bordul aparatului de zbor se vor afla și două echipe de medici de la UPU Floreasca. Elicopterul M.A.I. cu cei doi răniți se va întoarce la București și va ateriza pe stadionul Dinamo, victimele urmând să fie transportate la Spitalul de Arși pentru tratament specializat.Explozia a avut loc la ora 6.10, într-un apartament de la etajul I al unui bloc situat pe strada Trandafirilor din localitate. În urma deflagraţiei a izbucnit un incendiu, care s-a propagat la apartamentele de la etajele superioare ale imobilului. Locatarii au fost evacuaţi de către pompieri şi a fost sistată alimentarea cu gaze şi energie electrică a blocului. Apartamentul în care a avut loc explozia a fost distrus, iar cel de deasupra acestuia a fost avariat parţial. De asemenea, deflagraţia a afectat mai multe apartamente din bloc. Pompierii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs explozia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS