11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMS: Spitalele vor primi finanţare până la sfârşitul lui 2012, iar datoriile vor fi plătite

MS: Spitalele vor primi finanţare până la sfârşitul lui 2012, iar datoriile vor fi plătite

Serviciile medicale din unitățile spitalicești vor fi asigurate până la sfârșitul anului 2012, iar Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate va fi suplimentat, în vederea plăților datoriilor către spitale, de aproximativ 170 de milioane de lei, a anunţat Ministerul Sănătății (MS), citat de NewsIn. 
Potrivit reprezentanților MS, la sfârșitul lunii septembrie au fost repartizate Caselor Județene de Sănătate sumele reținute conform prevederilor legale în vigoare, asigurându-se prin acte adiționale efectuarea serviciilor medicale spitaliceşti, inclusiv luna noiembrie 2012.”Fondurile pentru luna noiembrie sunt asigurate, urmând a fi plătite în decembrie. Pentru luna decembrie 2012 serviciile medicale se asigură conform prevederilor art.6 din Contractul Cadru, plățile urmând a fi efectuate în ianuarie 2013″, a declarat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Doru Bădescu. 
În prezent, restanţele unităţilor sanitare din subordinea MS reprezintă aproximativ 170 milioane lei, din care cu termen de plată mai vechi de 90 de zile, considerate arierate, sunt în valoare de 79 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS