15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, cea mai abruptă scădere din lume a averii populaţiei

România, cea mai abruptă scădere din lume a averii populaţiei

Averea populaţiei a scăzut cu 36% în România în perioada iulie 2011 – iunie 2012, cel mai abrupt declin din lume ca procent, unul dintre motive fiind problemele economice generate de criza din zona euro, potrivit unui raport realizat de Credit Suisse, informează Mediafax. Analiştii băncii elveţiene au luat în calcul valoarea activelor financiare şi imobiliare (în cea mai mare măsură locuinţe) deţinute de gospodării, din care au extras datoriile. Activele din fondurile private de pensii sunt incluse în estimare, însă nu şi contribuţiile la sistemul public de pensii. 
Cele mai puternice scăderi au fost înregistrate în zona euro şi Europa de Est: Grecia, Franţa, Irlanda, Suedia, Italia, Finlanda, Cehia, Polonia, Portugalia, Spania şi Cehia au consemnat declinuri între 10% şi 20%, întrecute însă de România şi Ungaria. În raportul Credit Suisse se remarcă patru ţări care au înregistrat creşteri de peste 100 miliarde de dolari în privinţa averii populaţiei, în perioada iulie 2011 – iunie 2012, respectiv SUA (1.300 miliarde dolari), China (560 miliarde dolari), Japonia (370 miliarde dolari) şi Columbia (100 miliarde dolari). La nivel mondial, averea populaţiei a scăzut cu 5,2%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS