19.5 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFost magistrat, trimis în judecată

Fost magistrat, trimis în judecată

Un fost magistrat al Tribunalului Mehedinţi a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au decis că Sever Dumitraşcu se face vinovat de accidentarea unui minor de trei ani, din Drobeta Turnu Severin, după ce fostul judecător a pătruns cu maşina personală pe o stradă, pe care, potrivit semnelor rutiere, nu avea voie să circule. În urma impactului, copilul a ajuns a spital cu fractură inferioară peroneu stâng, contuzie şi entorsă picior stâng. Judecătorul a părăsit locul accidentului şi a fost găsit la câteva ore în Timişoara. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, pe 3 mai 2012, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Drobeta Turnu Severin pe care nu avea voie să pătrundă, Sever Dumitraşcu a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a minorului B.Ş.G, de trei ani, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Probatoriul administrat a relevat faptul că, la un moment dat, dintre două autovehicule, parcate pe partea dreaptă a carosabilului, a pătruns pe carosabil minorul B. Ş. G. În aceste condiţii, Sever Dumitraşcu a lovit minorul, cu partea dreaptă a autovehiculului. După impact, copilul a fost proiectat pe carosabil, iar Sever Dumitraşcu a oprit autoturismul la mică distanţă de locul accidentului. La faţa locului, s-a deplasat o ambulanţă, chemată de un martor, care a preluat minorul şi i-a acordat primele îngrijiri medicale, acesta fiind, ulterior, transportat la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin.
Din raportul de expertiză medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Mehedinţi rezultă că minorul a suferit fractură inferioară peroneu stâng, contuzie şi entorsă picior stâng, leziuni traumatice ce s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure, în cadrul unui accident rutier şi pentru care necesită 31-32 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii. Sever Dumitraşcu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea faptei, dacă a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS