22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlphaville, la Zilele Craiovei

Alphaville, la Zilele Craiovei

Pe lista celor mai de seamă invitaţi ai ediţiei din acest an a Zilelor Craiovei se află Irina Loghin, Oana Radu, Voltaj, Elena Gheorghe, Guess Who, Corina, HI-Q, Vunk şi Alphaville

Primăria Craiova a anunţat ieri programul final al festivităţilor de Zilele Craiovei. Reprezentanţii municipalităţii au confirmat cu această ocazie prezenţa trupei Alphaville, dar şi a altor oaspeţi de seamă, care vor urca pe scenele amenajate în mai multe zone din municipiu, în cadrul spectacolelor organizate timp de o săptămână.

Concert între giratorii

Festivităţile dedicate Zilelor Craiovei încep luni dimineaţă, 22 octombrie, şi se vor încheia duminică seară, 28 octombrie. Marea noutate a acestei ediţii o reprezintă organizarea de concerte nu doar în Craioviţa Nouă, ci şi în alte cartiere – Rovine şi Valea Roşie.
Chiar luni, 22 octombrie, pe o scenă amplasată între cele două sensuri giratorii va concerta în Valea Roşie Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“, concert care va fi repetat marţi, 23 octombrie, în Rovine (pe o scenă amplasată probabil în zona Poştei), iar miercuri, 24 octombrie, ansamblul folcloric craiovean va cânta în Craioviţa Nouă, pe scena amplasată ca de fiecare dată la intersecţia bulevardelor George Enescu şi Tineretului. În aceleaşi zile, în preambulul concertelor de muzică populară, păpuşarii Teatrului de Copii şi Tineret „Colibri“ vor da reprezentaţii pentru cei mici.
Filarmonica „Oltenia“, Teatrul Liric „Elena Teodorini“ şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ vor da, la rândul lor, spectacole gratuite pentru craioveni.

Ziua Recoltei şi Târgul Meşterilor Populari

Pe esplanada Teatrului Naţional va fi organizat, începând de luni, un Târg de Jucării. Casa Bibescu din Parcul „Romanescu“ va găzdui evenimentul intitulat „Five’O Clock“, în cadrul căruia cei îndrăgostiţi de teatru vor putea lua parte la proiecţia unor fragmente de spectacol din opera caragialiană. La rândul său, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va găzdui expoziţii de pictură şi fotografie.
Nu vor lipsi din program, pe 25 octombrie, obişnuitul ceremonial militar-religios dedicat Zilei Armatei şi nici festivităţile organizate în Piaţa Centrală cu ocazia Zilei Recoltei.
Târgul Meşterilor Populari va fi deschis vineri, pe esplanada Teatrului Naţional. Tot atunci, în English Park va începe Bizaar Bazare – Târg de Handmade. De vineri şi până duminică, strada A.I.Cuza va fi transformată într-un Salon Autoshow, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj.

Muzică pentru toate gusturile

Seria spectacolelor susţinute pe scena din Piaţa „Mihai Viteazul“ va începe, joi, cu un concert de muzică populară susţinut de Irina Loghin. Apoi, scena va aparţine  formaţiilor de muzică uşoară. Vor cânta în faţa craiovenilor, vineri, Dabu Project, Oana Radu, C.I.A., Voltaj şi Elena Gheorghe. Sâmbătă, va fi cel mai important dintre spectacole, când Bladi&Dr. Mako, HI-Q, Bogdan Uţă şi Vunk vor concerta în cadrul unui spectacol care va fi încheiat de renumita formaţie Alphaville. Ultimul concert, cel de duminică, îi va aduce pe scena din centrul Craiovei pe Teodora Teodorescu, Alex Mica, Guess Who, Mandinga şi Corina.
Cum era de aşteptat, festivităţile aduc şi inerentele neplăceri cauzate de închiderea unor străzi şi devierile de trafic. În cartierele Craioviţa Nouă, Rovine şi Valea Roşie, traficul în zona unde va fi amenajată scena ar urma să fie închis din dimineaţa zilei spectacolului şi până a doua zi, la ora 6.00. Strada A.I. Cuza va fi, în schimb, închisă de joi dimineaţă, de la ora 10.00, şi până luni, 29 octombrie, în jurul orei 6.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS