17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

A început GORJFEST

Festivalul internaţional al artelor vizuale GORJFEST a debutat ieri la Târgu Jiu. Manifestarea se va desfăşura până pe 16 octombrie şi cuprinde o tabără de pictură, o secţiune dedicată filmului documentar şi o secţiune de fotografie. În Gorj, se vor afla peste 35 de artişti din 11 ţări plus România, respectiv: Cipru, Turcia, Serbia, Israel, Bulgaria, Africa de Sud, Republica Moldova, SUA, Spania, Franţa şi Italia. Sediul central al taberelor va fi zona montană Rânca, iar excursii de informare şi documentare vor mai făcute la Baia de Fier, Novaci, Cărbuneşti, Polovragi, Hobiţa, Tismana şi Lainici. Toate operele realizate de artişti vor rămâne în patrimoniul Centrului pentru promovarea culturii tradiţionale Gorj. La fel s-a întâmplat şi cu operele realizate la ediţiile din anii trecuţi ale GORJFEST. Obiectele, peste o sută la număr, sunt depozitate în condiţii improprii, la sediul Centrului. Conducerea instituţiei a solicitat mai multor primării un sediu, dar nu s-a găsit până în prezent o soluţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS