22.8 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurtea Constituţională îşi păstrează drepturile, toate hotărârile Parlamentului trec pe la CC

Curtea Constituţională îşi păstrează drepturile, toate hotărârile Parlamentului trec pe la CC

Legea de aprobare a OUG 38/2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a fost declarată, astăzi, neconstituţională, informează Mediafax. Pe data de 18 iulie, Senatul, forul decizional, adoptase legea de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale (CC) în varianta Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 38/2012 a modificat competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că nu se mai poate pronunţa pe deciziile Parlamentului.
Pe de altă parte, în 9 iulie, CC a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională. PDL reclamase modificarea alin.(1) al art.27 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
„Articol unic. – Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins: «(1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori»”, a fost prevederea contestată de PDL pe care CC a admis-o.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS