14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCanicula întârzie trenurile

Canicula întârzie trenurile

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, în zilele de 21-22 iulie, din cauza temperaturilor ridicate care se vor înregistra în aer şi implicit la nivelul solului, conform avertizării de cod galben de caniculă transmise de Administraţie Naţională de Meteorologie, circulaţia trenurilor se va desfăşura cu restricţii de viteză, acestea urmând să înregistreze întârzieri la destinaţie.
În perioada de caniculă (35-37 grade C în aer), temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45-55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată.
Temperaturi ridicate se vor înregistra în regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, iar maximele vor urca până la 39 de grade Celsius. Potrivit atenţionării ANM, sâmbătă şi duminică, în regiunile sudice şi estice, canicula va persista, iar disconfortul termic va fi accentuat. Se vor înregistra valori de 36…38 de grade, iar în după-amiaza zilei de sâmbătă, în jur de 39 de grade în extremitatea de sud a ţării. În Banat şi Transilvania temperaturile vor ajunge până la 35-37 de grade.
În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.), iar în timpul zilei, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se reduce cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe durate bine determinate, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
„Recomandăm publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării cod galben de caniculă, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521“, se arată în atenţionarea CNCFR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS