18.7 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Pelerinaj la mănăstiri din Nordul Olteniei, organizat de Biserica „Sfântul Calinic de la Cernica”

Craiova: Pelerinaj la mănăstiri din Nordul Olteniei, organizat de Biserica „Sfântul Calinic de la Cernica”

Peste o sută de credincioşi de la parohia Bisericii „Sfântul Calinic de la Cernica”, din cartierul craiovean Valea Roşie, vor merge duminică, 8 iulie, în pelerinaj la mănăstiri din Nordul Olteniei. Excursia este organizată în cadrul proiectului „Glasuri de înger”, derulat între 2011 – 2012. Cu acest prilej, Corul parohial s-a implicat într-o serie de activităţi religioase şi culturale, în urma cărora membrii corului au fost recompensaţi cu această excursie, la care s-au alăturat şi alţi credincioşi din parohie. „Prin acest pelerinaj, dorim să realizăm şi o acţiune de socializare, pentru ca tinerii, vârstnicii, copiii să se cunoască între ei. Astfel, duminică dimineaţa vom participa la Sfânta Liturghie, săvârşită la Mănăstirea Arnota. După aceea, vom servi masa de prânz şi vom merge la mănăstirile Bistriţa, Horezu, Mănăstirea Dintr-un Lemn şi, în funcţie de timpul rămas, vom vizita şi alte mănăstiri”, a precizat preotul Marin Albu, parohul Bisericii „Sfântul Calinic de la Cernica”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS