22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Campania "Fii atent la prietenia celor din jur!...Traficul de persoane există!" a ajuns la final

Craiova: Campania „Fii atent la prietenia celor din jur!…Traficul de persoane există!” a ajuns la final

În incinta Grupului Şcolar „Charles Laugier” din Craiova a avut loc astăzi evenimentul de final al campaniei „Fii atent la prietenia celor din jur!…Traficul de persoane există!” – desfăşurată de „Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane” în parteneriat cu „Fundaţia World Vision România – Birou Zonal Craiova” şi Asociaţia „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III” în perioada octombrie 2011 – iunie 2012. 

Campania s-a desfăşurat în unităţi de învăţămant din Craiova şi judetul Dolj, inclusiv în unităţile de învăţământ din 6 comunităţi partenere World Vision.
Campania a cuprins evenimente de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice, sesiuni de informare, distribuire de pliante informative, vizionare de filmuleţe relevante privind efectele traficului de persoane. Grupul ţintă a fost format din: copii cu vârsta cuprinsă între 12 – 18 ani, dar şi părinţi şi profesori. Mesajul central: ″Ai grijă ! Şi tu poţi să cazi în capcana traficanţilor !″s-a adresat atât tinerilor, cât şi adulţilor, urmărind informarea şi conştientizarea, atât a publicului larg, cât şi a posibilelor victime cu privire la fenomenul traficului de persoane, sensibilizarea publicului prin schimbarea atitudinii de indiferenţă faţă de problema altuia, îmbunătăţirea atitudinii de responsabilizare socială, precum şi pregătirea populaţiei pentru a acţiona în cazuri concrete.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS