10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul permite ANAF să deblocheze conturile TVR pentru şase luni

Guvernul permite ANAF să deblocheze conturile TVR pentru şase luni

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va debloca pentru o perioadă de şase luni conturile televiziunii publice, interval în care va fi derulat un proces de reorganizare a TVR, procedura fiind aprobată, astăzi, de Guvern, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Potrivit surselor citate, Executivul a decis deblocarea conturilor TVR prin hotărâre adoptată în şedinţa de azi.
„S-a decis suspendarea procedurii de blocare a conturilor TVR pentru şase luni, interval în care va fi derulat un proces de reorganizare a televiziunii publice. Deblocarea a fost posibilă în urma suspendării datoriilor către buget pentru acelaşi interval”, au arătat sursele.
Solicitat de jurnalişti să confirme această informaţie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul a adoptat o hotărâre care permite TVR să funcţioneze în continuare, dar că este necesar ca la această instituţie să fie derulat un proces de restructurare în vederea depolitizării şi eficientizării managementului.
În luna mai, ANAF a blocat în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate din 2005 până la finalul anului 2011 către bugetul de stat,,6 în valoare de 272,69 milioane lei.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS