Știri de ultima orăActualitateCraiova: Profesor prins luând mită

Craiova: Profesor prins luând mită

Un profesor de la Grupul Şcolar „Traian Vuia” din Craiova a fost prins în flagrant astăzi, în timp ce primea drept mită o sticlă de whisky şi un parfum de la o elevă de clasa a zecea. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în schimbul mitei profesorul de matematică de la „Traian Vuia” i-a promis elevei că îi va acorda notă de trecere la materia pe care o predă. Flagrantul a fost organizat în Parcul „Nicolae Romanescu” de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi Serviciului Investigare a Fraudelor, cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii Dolj. În acest moment profesorul este audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS