Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, a fost eliberat, azi-dimineaţă, din Penitenciarul Jilava, după ce a ispăşit restul din pedeapsa de şase ani de închisoare primită în dosarul în care a fost judecat alături de fratele lui, Vasile Balint, pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, informează Mediafax.
Nuţu Cămătaru le-a spus jurnaliştilor care îl aşteptau la ieşirea din Penitenciarul Jilava că sunt locuri libere la arest, „all inclusive”, „mai are câteva cazări”.
„Din cauza voastră am ajuns eu aici şi fratele meu stă în lanţuri în Germania tot din cauza voastră”, le-a mai spus Nuţu Cămătaru jurnaliştilor.

