Știri de ultima orăActualitateRecompense de până la 11.300 de lei pentru elevii premiaţi la olimpiadele internaţionale

Recompense de până la 11.300 de lei pentru elevii premiaţi la olimpiadele internaţionale

Ministrul interimar al Educaţiei Liviu Pop a aprobat ordinul privind noile cuantumuri ale burselor de merit pentru olimpicii internaţionali şi ale premiilor acordate de Ministerul Educaţiei elevilor şi profesorilor care au primit distincţii la competiţiile internaţionale. Potrivit NewsIn, recompensele se încadrează între 3.650 şi 11.300 de lei, conform ordinului aprobat de ministrul interimar al Educaţiei. „Valorile cuantumurilor premiilor pentru recompensarea elevilor premiaţi la olimpiadele internaţionale, pe obiective de învăţământ, acordate de Ministerul Educaţiei, în 2011 sunt următoarele: premiul special pentru medalia de aur şi punctaj maxim – 11.300 de lei, premiul I – 8.750 de lei, premiul II – 7.500 de lei, premiul III – 5.350 de lei, menţiune – 3.650 de lei”, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei.

Au fost aprobate şi noile cuantumuri ale bursei de merit acordată elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale desfăşurate în anul 2011: medalia de aur sau premiul I – 700 de lei, medalia de argint sau premiul al II-lea –  525 de lei, medalia de bronz sau premiul al III-lea -350 de lei. Pentru profesorii care au pregătit elevii se acordă un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi premianţi. De asemenea, pentru şcoala pe care elevii o frecventează sau au frecventat-o se acordă un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiant.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS