Universitatea din Craiova organizează vineri, 1 iunie, ora 18.00, o expoziţie de inventică pe esplanada Teatrului Naţional "Marin Sorescu". Sub sloganul “Studenţii noştri pot oferi mai mult", cursanţii de la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Facultatea de Horticultură îşi expun invenţiile publicului larg. Mai exact, obiecte tehnice, roboţi, programe IT, softuri, dar şi maşinării ingenioase care îşi pot găsi utilitatea în viaţa de zi cu zi, vor putea fi admirate şi chiar testate de toţi doritorii. Cei care vor să-şi testeze gratuit vederea sunt aşteptaţi pe esplanada teatrului, şi aceasta deoarece studenţii de la Facultatea de Fizică vor aduce la expoziţie şi un aparat special folosit în cabinetele oftalmologice.
Aproape 100 de studenţi îşi prezintă în premieră invenţii realizate în cadrul cursurilor şi laboratoarelor de la Universitatea din Craiova.
Seara de vineri este doar începutul pentru o serie mult mai largă de evenimente desfăşurate de studenţii craioveni. Timp de trei săptămâni, studenţii de la Facultatea de Artă Teatrală şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport vor pune în scenă diferite spectacole de dans, dar şi de teatru, menite să relaxeze, dar şi să uimească publicul craiovean. Acţiunile studenţilor au însă şi o latură educativă, în sensul că pot oferi informaţii suplimentare despre specializările din cadrul Universităţii din Craiova, arătând că teoria este îmbinată perfect cu practica. Aspiranţii vor avea ocazia să dialogheze cu actualii studenţi şi să îşi facă o părere mult mai practică despre ce ar putea studia atât pe băncile Universităţii din Craiova, cât şi în laboratoarele, pe scenele sau în sălile de sport ale instituţiei.

